Dosar Tăriceanu, solicitare DNA. Cum va vota USR

Senat
Senat

Uniunea Salvaţi România va vota pentru ridicarea imunităţii parlamentare a preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi consideră că audierea acestuia în Comisia juridică a fost un simulacru bine exersat, a declarat, luni, preşedintele USR Dan Barna. 

"Mâine (marţi - n.r.) ar trebui ca în Comisia juridică din Senat să se finalizeze raportul referitor la dl Tăriceanu. După cum aţi văzut şi ştiţi foarte bine, audierea dlui Tăriceanu a fost un simulacru foarte bine exersat. USR va vota pentru ridicarea imunităţii. Este o chestiune de minimă morală ca acest Parlament să înceteze să mai protejeze persoanele cu suspiciuni de corupţie şi să lase justiţia să îşi îndeplinească atributul legal pe care îl are. De aceea, foarte clar, USR va vota pentru ridicarea imunităţii parlamentare şi sperăm ca, respectiv, Comisia juridică să finalizeze raportul şi să ajungă la plen această decizie", a afirmat Barna. 

Pe 7 noiembrie, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 - 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă. Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Robert Cazanciuc, a anunţat că senatorii jurişti vor da marţi un vot cu privire la cererea de începere a urmării penale a DNA, raportul urmând a fi depus la Biroul permanent imediat după dezbatere. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel