NOUĂ FUNCȚIE pentru Marcel Ciolacu. A fost ales PREȘEDINTE

Deputatul social-democrat Marcel Ciolacu va deţine funcţia de preşedinte al Comisiei speciale comune pentru elaborarea Codului administrativ, care, conform algoritmului politic, aparţine PSD.

Potrivit aceluiaşi algoritm, vicepreşedinte al comisiei este deputatul PNL Victor Paul Dobre, iar secretar - liderul senatorilor ALDE, Ionuţ Sibnescu.

[citeste si]

Parlamentul a aprobat, în şedinţă comună, pe 18 aprilie, constituirea Comisiei speciale comune pentru elaborarea Codului administrativ, care s-a întrunit marţi, în prima sa şedinţă, cu caracter organizatoric, în care a fost votat regulamentul de funcţionare. Comisia va avea ca obiective analiza cadrului normativ actual, elaborarea unor proiecte, precum şi centralizarea şi examinarea iniţiativelor legislative care vizează acest domeniu. Aceasta poate avea şi rol de iniţiator al propunerilor legislative. Această comisie va funcţiona pe o perioadă de şase luni, cu posibilitatea prelungirii termenului, iar şedinţele sale vor fi publice. Calendarul de audieri urmează să fie stabilit într-o şedinţă ulterioară.

Componenţa acestei comisii este:

din partea PSD - senatorii Radu Preda, Marian Pavel, Adrian Benea şi deputaţii Ion Călin, Nicuşor Halici, Marcel Ciolacu, Simona Bucura-Oprescu;

din partea PNL - deputaţii Florin Roman, Victor Paul Dobre şi senatorul Cătălin Dumitru Toma;

din partea USR - senatorul Florina Presadă;

din partea UDMR - senatorul Cseke Attila;

din partea ALDE - senatorul Ionuţ Sibinescu;

din partea PMP - deputatul Marius Paşcan;

din partea minorităţilor - deputatul Daniel Vasile. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel