EXCLUSIV  De ce se uită românii la Singur Acasă în fiecare an. Irina Nistor, top 3 filme de Crăciun: E o tradiţie, dar...

Facebook Home Alone
Facebook Home Alone

Irina Margareta Nistor, critic de film, a explicat pentru DC NEWS de ce românii continuă să se uite la SIngur Acasă în număr foarte mare an de an, deşi au trecut 31 de ani de la apariţia acestuia. 

"It's a Wonderful Life, al lui Frank Capra, este pe primul loc în topul meu al filmelor de Crăciun. Filmul face 75 de ani anul acesta. Pe locul doi ar fi Miracolul De Pe Strada 13, cu Natalie Wood, dar pe Moş Crăciun l-aş lua pe cel din remake, adică pe Richard Attenborough. Pe locul al treilea ar fi un desen animat de la Disney, după Poveste de Crăciun a lui Dickens. Sigur, avem şi Love Actually, şi Nopţi Albe la Seattle. 

Home Alone nu intră în topul meu niciodată, dar într-adevăr toată lumea e în continuare fascinată. M-a surprins faptul că lumea ţine minte inclusiv cum îl cheamă pe puşti, chiar şi după 30 de ani. Cred că este un sindrom domnul Goe, un fel de domnul Goe american, şi de asta funcţionează aşa de bine. Dar eu voi prefera mereu nespresso nechezolului. Pentru mine, nespresso este filmul lui Frank Capra, în timp ce nechezolul este Home Alone. Nu cred (n.r că va veni ziua în care lumea nu se va mai uita). A rămas în memorie, e ca atunci când în copilărie mama arde mâncarea, iar adultul spune că mâncarea mamei e mai bună decât a soţiei, pentru că era arsă. Cu asta au deschis mulţi ochii după revoluţie. E o tradiţie, dar una nefericită. Un fel de Crăciun pe cartelă, aşa. Dar de ce nu putem avea un Crăciun minunat?", a spus Irina Nistor pentru DC NEWS. 

Un film românesc, printre recomandările de sărbători

"Avem şi un film românesc care mi-e foarte drag, tot de sărbători, şi care e tot din anii '40. Imediat după război, oamenii erau cum sper eu să fie şi după pandemie, mai tandri, mai cu speranţă, caută un înger păzitor. Pentru că viaţa e minunată, ideea e că se întâmplă şi o minune, asta mi se pare extraordinar. Filmul se numeşte "Visul unei nopţi de iarnă", este foarte romantic şi îl recomand. E un film din 1947!", a mai spus criticul de film. 

Casa din 'Singur acasă' poate fi închiriată pentru o noapte, la licitație

Casa din 'Singur acasă', care se află în Winnetka, Illinois, o suburbie a orașului Chicago, a fost scoasă la închiriat pentru o noapte, prin platforma Airbnb. Licitația pornește de la prețul de 25 de dolari, potrivit postului de televiziune ABC din Chicago. 

Locuința unde s-a filmat cunoscutul film de Crăciun 'Singur acasă' / 'Home alone', comedie lansată pe 16 noiembrie 1990, are trei etaje și este disponibilă pentru patru persoane, doar pentru noaptea 12 decembrie. Oferta e parte dintr-o promoție a sezonului de vacanță a remake-ului Disney+ 'Home Sweet Home Alone'.

Licitația pentru noaptea de 12 decembrie începe de la 25 de dolari, plus taxe, de marți, 7 decembrie, la ora 11:00. 

Conform anunțului de închiriere, cele patru persoane care vor ajunge în casa din 'Singur acasă' în urma licitației vor găsi atmosfera din filmul de sărbători din 1990: brad împodobit, tapet colorat, paturi cu baldachin, o cină la lumina lumânării, dar și statuia din fața casei și... o tarantulă. 

Se impune respectarea strictă a regulilor locale referitoare la Covid-19. 

Casa din 'Singur acasă' s-a vândut, în 2012, cu 1.5 milioane de dolari. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2022 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy