De ce ne pierdem prietenii. Experimentul care spune totul

În cadrul unui experiment, psihologul Andra Tănăsescu a verificat dacă suntem mai mult activi sau pasivi când comunicăm şi a ajuns la concluzia că majoritatea persoanelor reţin foarte uşor ce tocmai au comunicat, dar le este foarte greu să mai reproducă şi ce a spus persoana din faţa lor.

"Ascultarea cu adevărat a persoanelor din faţa noastră a devenit un lucru complicat, deoarece noi considerăm că acea comunicare unilaterală este suficientă ca să ne atingem obiectivele. Nici pe departe! Aşa cum noi nu ne complicăm să ne concetrăm pe ce spune cel din jur, aşa se întâmplă şi cu cealaltă persoană, dezvoltându-se un cerc vicios. Într-un final, niciunul dintre cei doi interlocutori nu s-au făcut înţeleşi, iar în timp se vor instala stări de frustrare, nervozitate, care vor escalada în certuri", afirmă psihologul.

Psihologul Andra Tănăsescu a oferit câteva sfaturi pentru a ne îmbunătăți abilitățile de comunicare.

Trebuie să îți asculți prietenii

“Alege să fii atent și să asculți, cu scopul de a înțelege ceea ce persoana cealaltă vrea să îți transmită. Gândeşte-te că, în timp, toate persoanele dragi se vor îndepărta de tine deoarece se simt neglijate. Alege în mod conștient să îi oferi atenție celui care ți se adresează și ascultă-l, pune-i întrebări, caută să obții cât mai multe informații și detalii ca să îți poți formula o idee cât mai clară a ceea ce îți comunică”, consideră psihologul Andra Tănăsescu.

[citeste si]

Sesizează reacția de a răspunde și alege să acționezi diferit

“Învaţă să-ţi observi reacțiile și vezi când apare impulsul de a da răspunsuri și soluții. Poţi folosi o oglindă pentru a exersa. Observă dacă se întâmplă atunci când ai suficiente informații sau pur și simplu sari direct la ”concluzie”. Întreabă-te, singur de această dată, dacă ai suficiente informaţii, dacă ştii destule lucruri pentru a da un răspuns am suficiente informații sau dacă este ceva ce ai mai putea întreba pentru a înțelege mai bine. Odată ce ai răspunsurile la aceste întrebări, poți decide mai ușor care este următoarea mutare pe care o poți face pentru a continua acea discuție. Ține minte, o ascultare activă, prezența, atenția la intenția și mesajul complet pe care ni le transmit ceilalți fac diferența între o comunicare nereușită și o comunicare reușită”, conchide psihologul şi trainerul Andra Tănăsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel