Davos 2023. Secretarul general al ONU, semnal de alarmă: Suntem în pragul unor schimbări ireversibile

Secretarul ONU, Antonio Guterres. Sursa Agerpres.
Secretarul ONU, Antonio Guterres. Sursa Agerpres.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a transmis într-un discurs rostit la Forumul Economic Mondial de la Davos, un semnal de alarmă cu privire la climă.

“Astăzi suntem foarte aproape de punctul de cotitură care va face catastrofa ireversibilă. Flirtăm cu dezastrul climatic. Suntem în pragul unor schimbări ireversibile care ar submina viitorul planetei, a spus Guterres - în privinţa climei lipseşte sentimenul de urgenţă“, iar noi “avem doar o singură planetă de folosit“, a adăugat acesta.

“Consecinţele vor fi devastatoare: diferite părţi ale planetei noastre vor fi nelocuibile şi pentru mulţi, aceasta este o condamnare la moarte. Astăzi, producătorii de combustibili fosili şi susţinătorii lor continuă să lupte pentru a extinde producţia, ştiind foarte bine că modelul lor de afaceri nu este compatibil cu supravieţuirea umană. Această nebunie aparţine science-fiction-ului, cu toate că ştim că prăbuşirea ecosistemului este un fapt demostrat ştiinţific“, a mai zis secretarul general al ONU.

“Unii giganţi petrolieri au povestit o mare minciună“ vorbind despre încălzirea globală, a spus Guterres. care a lansat o acuzaţie la câteva zile după publicarea unui studiu despre datele pe care le avea Exxon Mobil în urmă cu 40 de ani vizavi de acest risc.

“Unii producători de combustibili fosili erau foarte conştienţi deja din anii 1970 că produsul lor emblematic va arde planeta“, a spus Guterres. “Dar, la fel ca şi industria tutunului, au ignorat ştiinţa“.

Potrivit lui Guterres, “cei responsabili trebuie să fie urmăriţi penal“ aşa cum s-a întâmplat cu companiile de tutun, referindu-se la cele 246 de miliarde de dolari pe care giganţii tutunului au acceptat să îi plătească în 1998 timp de 25 de ani în 46 de state americane pentru a acoperi costurile suportate pentru tratarea foştilor fumători.

Secretarul general al ONU a vorbit apoi despre actuala situaţie geopolitică şi economică mondială, spunând: “Cred că ne aflăm în cea mai proastă situaţie pe care am văzut-o în viaţa mea.

“Nu am trăit al Doilea Război Mondial“, a admis Guterres înainte de a încerca să facă o comparaţie cu Războiul Rece, explicând că atunci situaţia era “mai simplă“ pentru că “erau două blocuri“, iar “mecanismele erau clare“, scrie Rai News, conform Rador.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel