Daniel Savu, fost ofițer SRI: Scandalul provocat de Elena Udrea poate fi anihilat de Klaus Iohannis

Fostul ofițer SRI Daniel Savu vorbește despre conflictul izbucnit în ultimele zile între Elena Udrea, pe de o parte, și Serviciul Român de Informații plus Direcția Națională Anticorupție, de cealaltă parte.

Într-o postare pe blogul personal, Daniel Savu arată că cel care poate "anihila scandalul creat în jurul SRI" este președintele Klaus Iohannis, care "potrivit prerogativelor prezidenţiale, are în competenţă să nominalizeze rapid un nou şef al Serviciului".

"Scandalul creat în jurul Serviciului Român de Informaţii, atât prin demisia neaşteptată şi cu prea multe semne de întrebare a directorului George Maior, cât şi de presiunea la care este supus generalul Florian Coldea, vizat de declaraţiile Elenei Udrea, poate fi anihilat chiar de preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit prerogativelor prezidenţiale, acesta are în competenţă să nominalizeze rapid un nou şef al Serviciului, care să fie audiat în Comisia parlamentară SRI şi să primească apoi votul plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor. Instalarea unui nou director la SRI, neimplicat politic ar fi cel mai bine, va da astfel posibilitatea instituţiei să redevină credibilă şi să facă lumină în privinţa acuzaţiilor şi speculaţiilor venite din partea Elenei Udrea, dar şi a VIP-urilor arestate pentru fapte de corupţie", spune Daniel Savu.

Vezi și: Ce se va întâmpla cu șeful SRI după denunțul Elenei Udrea

Membrul Comisiei parlamentare de control al SRI pune presiune pe Klaus Iohannis și susține că "orice întârziere sau tentativă de întreţinere a unui astfel de scandal care afectează grav imaginea instituţiei ridică semne de întrebare referitoare la interese ascunse, politice, financiare, de influenţă sau de orice altă natură".

"Susţin pe deplin clarificarea tuturor acuzaţiilor lansate în spaţiul public, indiferent de persoanele vizate. Însă răfuiala la care asistăm acum între diferite grupări sau centre de putere, create de Traian Băsescu şi aflate în plină criză de repoziţionare, nu trebuie să strice încrederea în institutiile statului. Ori pentru asta, o mutare rapidă, echidistantă şi echilibrată din partea preşedintelui Iohannis, singurul care poate să o facă, este mai mult decât necesară", adaugă social-democratul.

Pasivitatea va duce la continuarea scandalului

Daniel Savu arată că dacă șeful statului nu va acționa în acest sens, "vom asista în continuare la derularea scenariului pus la punct de Elena Udrea, prin declaraţii incendiare şi lipsite de probe".

"Dacă acest lucru nu se va întâmpla, cel puţin în orizontul de timp imediat apropiat, atunci vom asista în continuare la derularea scenariului pus la punct de Elena Udrea, prin declaraţii incendiare şi lipsite de probe. Personal, sunt convins de faptul că nici Traian Băsescu nu este străin de tot ce se întâmplă acum, pentru că elementele care îi leagă pe toţi cei implicaţi, de-afară şi din arest, sunt banii şi libertatea.

Spre exemplu, un capitol din acest scenariu ar putea fi sprijinul oferit de Elena Udrea lui Dorin şi Alin Cocoş, pe care i-a nominalizat ca fiind singurii martori ce pot confirma implicarea generalului Coldea. Ori dacă cei doi încep să vorbească şi produc dovezi, după modelul lui Gabriel Sandu, atunci şi-ar putea negocia eliberarea din arest, cu preţul sacrificării lui Coldea. Dacă aceste miscări se vor produce, atunci miza noului director al SRI devine evidentă. Asta dacă nu asistăm la o decapitare planificată a conducerii SRI, şi prin intermediul Elenei Udrea, fapt care o dată confirmat, schimbă pe deplin datele problemei", încheie Daniel Savu.

Sondaj: Cum să aleagă Iohannis viitorul director al SRI? Votează și spune-ți părerea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel