Dan Cristian Popescu acuză: USR-PLUS vrea să dea Sectorul 2 lui Onțanu

Dan Cristian Popescu
Dan Cristian Popescu

Se ascut săbiile în lupta PNL vs USR-PLUS pentru stabilirea candidaților comuni la primăriile de sector ale Municipiului București. 

Zilele trecute, cei de la USR-PLUS, prin vocea lui Vlad Voiculescu au aruncat mânușa celor de la PNL, atacând doi dintre candidații propuși și susținuți pentru primariile de sector, și anume Dan Croitoru – sector 5 și Dan Cristian Popescu – Sector 2.

Replica nu a întârziat să vină, vârful de lance al PNL fiind viceprimarul liberal de la sectorul 2 și cotat cu cele mai mari șanse la câștigarea Primăriei sectorului 2, Dan Cristian Popescu, care a ieșit la atac și i-a acuzat pe cei de la USR-PLUS de jocuri politice meschine, a căror consecință nu va fi alta decât cedarea sectorului 2 celor de la PSD și camarilei fostului edil, Neculai Onțanu.

Într-o postare pe pagina personală pe Facebook, Dan Cristian Popescu a acuzat: „Organizația USR-PLUS din București are interese politicianiste și mize mici. Ei nu sunt interesați să înlăture umbra lui Onțanu din Primăria sectorului 2, pe toți cei care au condus de facto sectorul nostru în ultimii 4 ani. Acum vor să-l readucă pe acesta, în funcția de primar, încercând prin orice mijloace ca dreapta să piardă sectorul 2 (...) Aceasta este concluzia evidentă a poziției iraționale a USR-PLUS, prin vocea celor doi președinți, Claudiu Năsui și Vlad Voiculescu.

Aceștia se folosesc de acuzații neîntemeiate și calomnioase pentru a stopa candidatura mea la funcția de primar, cu scopul de a promova o candidatura din partea USR-PLUS, lipsită de orice șanse. Electoratul respinge asemenea calcule politicianiste. Toate sondajele arată că sunt, de departe, singurul candidat de centru dreapta care poate câștiga Primăria Sectorului 2”.

Reacția lui Dan Cristian Popescu a făcut valuri în mediile politice dat fiind contextul în care se afla Sectorul 2 în prezent. Viceprimarul PNL se află în pole-position pentru câștigarea mandatului de primar, urmat de către candidatul ADER, Neculai Onțanu, susținut probabil de partidele de stânga. Pe de altă parte, candidatul USR-PLUS la primăria Sectorului 2, Radu Mihaiu, este dat de sondaje cu șanse doar la locul 3, în luptă cu candidatul PMP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel