Custodele Coroanei şi principele Radu, vizită specială în Croația

Custodele Coroanei Române, Margareta, şi principele Radu se află, în zilele de 4-7 noiembrie, într-o vizită cu caracter public în Republica Croaţia.

Potrivit unui comunicat de presă, principele Radu a vizitat, luni, Universitatea din Zagreb (70.000 de studenţi) şi s-a întâlnit cu prof. dr. Damir Boras, rectorul instituţiei. La întâlnire, la care au luat parte prorectori, decani şi profesori ai universităţii, a fost prezent ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României la Zagreb, Constantin Mihail Grigorie. În aceeaşi dimineaţă, Custodele Coroanei a vizitat Crucea Roşie croată, unde s-a întâlnit cu preşedintele organizaţiei naţionale, Josip Jelic. La întâlnire a luat parte principele Radu, ambasadorul României, alături de Robert Markt, preşedintele executiv al Crucii Roşii croate, Franjo Greguric, vicepreşedinte, Josipa Rimac, vicepreşedinte şi Marina Pinjagic Telak, preşedinte executiv adjunct. Tot luni, Custodele Coroanei şi Principele Radu au fost oaspeţii Comitetului Olimpic croat, unde s-au întâlnit cu preşedintele comitetului, Zlatko Matesa (prim-ministru al Croaţiei 1995-2000).

În după-amiaza de luni, principele Radu, însoţit de ambasadorul României, a făcut o vizită în oraşul Opatija, unde a vizitat Promenada Carmen Sylva, în memoria Reginei României, şi portul oraşului. De asemenea, principele Radu a vizitat Vila Angiolina, unde au locuit Regele Carol I şi Regina Elisabeta ai României în mai multe ocazii, începând cu anul 1896.

'Alteţa Sa Regală a fost însoţit pe parcursul vizitei de primarul oraşului Opatija, domnul Ivo Dujmic, de preşedintele Consiliului Orăşenesc al Opatijei, dr. Robert Kurelic, şi de consulul onorific al României la Rijeka, domnul Domagoj Kamenski. Municipalitatea Opatija doreşte aşezarea a două busturi, în centrul oraşului, reprezentând pe Regele Carol I şi pe Regina Elisabeta ai României', precizează sursa citată.

A douăsprezecea vizită externă

Deplasarea în Croaţia este a douăsprezecea vizită externă a Familiei Regale a României în anul 2018, după Emiratele Arabe Unite (februarie), Regatul Marocului (martie), Republica Turcia (aprilie), Regatul Haşemit al Iordaniei (aprilie), Regatul Spaniei (mai), Republica Serbia (iunie), Republica Federală Germania, Republica Portugheză, Republica Franceză (septembrie), Principatul Liechtenstein (octombrie) şi Confederaţia Elveţiană (noiembrie). Totodată, este a cincea vizită efectuată de Familia Regală în ţări din Uniunea Europeană, în preajma preluării de către România, pentru prima oară, a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. În luna mai, Custodele Coroanei a vizitat Spania, în luna septembrie principesa Maria a vizitat Germania şi principele Radu a vizitat Portugalia, iar în luna octombrie Custodele Coroanei şi principele Radu au vizitat Franţa. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel