La trei ani după începutul crizei Covid şi în continuare private de publicul asiatic, marile muzee pariziene au înregistrat o creştere a numerelor de vizitatori în anul 2022, conform unor bilanţuri publicate joi, transmite AFP.
Cu excepţia publicului asiatic, vizitatorii din străinătate, în special din Statele Unite, au revenit în marile puncte cultural-turistice din capitala Franţei, unde au fost organizate expoziţii importante (Kokoschka, Munch, Frida Kahlo), alături de publicul de proximitate, care a revenit în forţă în muzeele Parisului.
Cu 7,8 milioane de vizitatori, Luvru, cel mai mare muzeu din lume, a înregistrat o creştere cu 170% în comparaţie cu 2021 datorită revenirii vizitatorilor din străinătate, dar cu 19% mai puţini vizitatori decât în 2019 (9,6 milioane), a precizat biroul de presă al muzeului parizian pentru AFP. Turiştii din Statele Unite (18% din vizitatori în 2022 în comparaţie cu 16% în 2019) au revenit la Paris, dar publicul chinez (8% în 2019) a rămas cvasi-absent.
Dacă această absenţă a fost compensată de o creştere a numărului vizitatorilor europeni (...), muzeul a suferit din cauza restricţiilor de circulaţie, în vigoare în continuare în anumite regiuni geografice din lume, în decursul primelor trei luni ale anului, a mai precizat muzeul.
Revenirea vizitatorilor străini (77% din frecventare în 2022) şi-a făcut de asemenea simţită prezenţa la Palatul Versailles, în apropiere de Paris, unul dintre spaţiile cele mai vizitate din Franţa, care totalizează 6,9 milioane de vizitatori (care au vizitat castelul şi au asistat la spectacole) în 2022, cu 16% mai puţini decât în 2019.
Muzeul Orsay şi Muzeul Orangerie-Valéry Giscard d'Estaing au fost vizitate de 4,2 milioane de persoane, în comparaţie cu 1,4 milioane în 2021 şi 4,6 milioane în 2019. Doar Orsay totalizează 3,2 milioane de vizitatori, cu 10% mai puţin decât în 2019, an record de frecventare, cu 3,6 milioane de vizitatori.
Cu puţin peste 1 milion de vizitatori, Orangerie ajunge aproape de nivelul din 2019 (-1%). Cu peste 3 milioane de vizitatori în 2022, Centrul Pompidou, care găzduieşte în principal public parizian sau din regiunea pariziană, şi-a dublat frecventarea în comparaţie cu 2021 (1,5 milioane), revenind la un nivel apropiat de cel din 2019, potrivit muzeului.
Colecţiile sale permanente de artă modernă şi contemporană au înregistrat chiar mai mulţi vizitatori decât în 2019 (1,5 milioane în comparaţie cu 1,4 milioane), la care s-a adăugat un program de expoziţii, reînnoind tradiţia marilor expoziţii tematice şi pluridisciplinare care l-au singularizat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu