Cristina Kirchner, pusă sub acuzare pentru corupţie

Fosta preşedintă a Argentinei Cristina Kirchner, deja suspectă în peste zece afaceri de corupţie, a fost pusă sub acuzare luni într-un dosar de import fraudulos de gaz lichefiat.

Judecătorul Claudio Bonadio, pe care ea îl acuză de persecuţie politică, a cerut, de asemenea, ca ea să fie plasată în arest preventiv, dar Cristina Kirchner este senatoare şi beneficiază de imunitate parlamentară, relatează AFP. Printre dosarele în care Cristina Kirchner, 66 de ani, a fost pusă sub acuzare se află cel legat de marele scandal al Caietelor corupţiei, în care ea şi soţul său decedat, Nestor Kirchner, sunt consideraţi personajele principale. În acest dosar, judecătorul a estimat la 160 de milioane de dolari sumele de bani plătite administraţiei Kirchner între 2003 şi 2015. 

Preşedintă de stânga a ţării latino-americane între 2007 şi 2015, Cristina Kirchner este principala opozantă a regimului preşedintelui de centru-dreapta Mauricio Macri, candidat la realegere în prezidenţialele de la 27 octombrie. Ea se află în prezent în Cuba, unde este internată în spital fiica sa Florencia. La Buenos Aires, Cristina Kirchner va fi judecată la 21 mai într-un proces în care este acuzată că a favorizat constant firma din domeniul construcţiilor condusă de Lazaro Baez, care a obţinut cele mai mari lucrări în provincia Santa Cruz, în Patagonia, fief politic al familiei Kirchner.

Vezi şi: Avocații lui Dragnea, bombă în dosar. Legea care schimbă tot

EXATLON. Duel la intensitate maximă - LIVE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel