Corina Crețu, reacție pe tema spitalelor: Sunt mâhnită

Corina Cretu, euractiv.com
Corina Cretu, euractiv.com

Corina Crețu a ținut să aducă lămuriri după ultimele declrații făcute de Darius Vâlcov cu privire la costurile construției a celor trei spitale regionale. 

Corina Crețu a reacționat, cu puțin timp în urmă, după ce Darius Vâllcov a arătat diferența între costurile proiectării și construcției unui spital in România și cele recomandate de instituții ale Uniunii Europene. 

"România a propus utilizarea a 300 de milioane de euro"

În legatură cu informațiile apărute azi în presă referitoare la spitalele regionale de la Craiova, Iași și Cluj, doresc să fac următoarele precizări:

În timpul procesului de pregătire a perioadei de finanțare 2014-2020, Ministerul Dezvoltării Regionale a propus Comisiei Europene introducerea acestui obiectiv de construire a celor trei spitale regionale în cadrul Programului Operațional Regional, cu care Comisia a fost de acord și, prin urmare, a fost semnat la 23 iunie 2015.
Decizia Comisiei Europene a fost întemeiată pe propunerea părţii române. În cadrul acestui program, România a propus utilizarea a 300 de milioane de euro (150 milioane euro finanțare UE, 150 milioane fonduri naționale) pentru 3 spitale regionale, ce urmau a fi construite la Iași, Cluj și Craiova.

"Niciunul dintre studiile de fezabilitate nu fusese încă realizat"

La momentul adoptării Programului Operațional Regional, niciunul dintre studiile de fezabilitate nu fusese încă realizat şi nu se stabilise numărul de paturi pe care ar urma să le aibă fiecare dintre aceste spitale şi nici complexitatea serviciilor oferite. Între timp, România a continuat să pregătească investițiile, cu ajutorul serviciilor mele și ale BEI, și conform ultimelor estimări ale autorităţilor naţionale, cele trei spitale vor avea nevoie de un buget de 1,2 - 1,5 miliarde de euro.

Comisia Europeană a constatat că această sumă este semnificativ mai mare decât bugetul prevăzut inițial, dar a rămas angajată să sprijine construcţia spitalelor regionale în conformitate cu acordurile încheiate cu Ministrul Dezvoltării Regionale în anul 2015. Conform prevederilor acestui acord, la Bruxelles se aşteaptă încă prezentarea celor trei proiecte majore care necesită aprobarea Comisiei, având în vedere dimensiunea acestora.
Îmi doresc, împreună cu colegii mei din Comisia Europeană, să sprijim aceste investiții, deoarece vor schimba semnificativ nivelul de asistență medicală pentru cetățenii din cele trei regiuni. În acest proces s-au depus multe eforturi, inclusiv din partea serviciilor Comisiei și a BEI.

"Invit autoritățile române să înainteze Comisiei Europene o solicitare"

Până la acest moment, dupa toți acești ani, România nu a adus la cunoştinţa CE faptul că și-ar fi schimbat poziția cu privire la finanțarea celor trei proiecte. În cazul în care România dorește să aloce o sumă mai mare din fondurile europene pentru aceste spitale, invit autoritățile române să înainteze Comisiei Europene o solicitare în acest sens, în regim de urgență. Sunt deschisă să discut orice modificare a POR care poate să conducă la accelerarea construcției celor 3 spitale regionale de la Craiova, Iași și Cluj. În cazul în care autoritățile naționale nu doresc să utilizeze fonduri UE pentru spitale, Programul Operaţional trebuie să fie din nou modificat, iar cele 150 de milioane de euro alocate în scopuri diferite. Și în acest sens, este nevoie de o solicitare din partea autorităților naționale.

"Cunosc foarte bine situația dramatică din sistemul sanitar"

"că discuţiile despre un obiectiv atât de important se duc într-o zonă a speculaţiilor şi disputelor. Realizarea acestor spitale regionale reprezintă un proiect de suflet pentru mine, ca român, și tocmai de aceea am adus la masa negocierilor toți actorii cheie, încă din luna mai 2016, când am avertizat asupra întârzierilor și mi-am exprimat disponibilitatea să ajutăm autoritățile naționale și regionale cu absolut tot ce se poate. Cunosc foarte bine situația dramatică din sistemul sanitar, un exemplu clar în acest sens fiind chiar faptul că am acceptat modificarea Programului Operational Regional pentru a permite achiziționarea de ambulanțe și îmbunătățirea infrastructurii sanitare în România.

Îmi doresc sincer ca România să folosească pe deplin și în beneficiul tuturor romanilor, resursele puse la dispoziţie de Comisia Europeană. Suntem aici pentru a ajuta Romania.
Invit autoritățile române să găsim soluții împreună la problemele oamenilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel