Coreea de Nord: Antonio Guterres: Discuții esențiale

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a lansat vineri un apel părţilor implicate în criza nucleară nord-coreeană la discuţii "serioase", "absolut esenţiale", în opinia sa, pentru a pune capăt conflictului, relatează AFP. 

Antonio Guterres intenţionează să viziteze săptămâna viitoare Coreea de Sud pentru întrevederi cu liderii sud-coreeni şi a asista la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Pyeongchang. 

Potrivit unor surse diplomatice, secretarul general al ONU ar putea profita de ocazie pentru a se întâlni, de asemenea, cu reprezentanţi ai Coreii de Nord. 

"Obiectivul nostru rămâne denuclearizarea paşnică a Peninsulei Coreene", a declarat presei Antonio Guterres. "Pentru aceasta, este absolut esenţial ca să aibă loc discuţii serioase între actorii-cheie în acest proces şi ca ONU să facă tot ce este posibil pentru a-i încuraja în acest sens", a spus el. 

Tehnic, încă în război 

Cele două Corei sunt tehnic în război pentru că războiul s-a încheiat în 1953 cu un armistiţiu, şi nu cu un tratat de pace. La JO urmează să participe 22 de sportivi, dintre care 12 jucătoare de hochei pe gheaţă au sosit săptămâna trecută pentru a participa la o echipă unificată. 

Marţi, preşedintele american a avertizat încă o dată în legătură cu ameninţarea nord-coreeană şi programele sale de înarmare convenţională şi nucleară. Donald Trump, angajat într-un război al replicilor cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un, rămâne confuz în legătură cu strategia sa. În ultimul an, el a manifestat diverse stări de spirit, ameninţând "să distrugă complet" Coreea de Nord în cazul unui atac, iar în unele momente declarându-se pregătit de dialog. 

În 2017, la iniţiativa Washingtonului, Consiliul de Securitate a impus trei noi serii de sancţiuni economice Phenianului care afectează în special exporturile sale de cărbune, fier, produse de pescuit şi textile şi limitează aprovizionările sale cu petrol. Aceste măsuri au fost decise după mai multe tiruri cu rachete şi un test nuclear efectuat de Coreea de Nord, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel