Chirieac: Șansa lui Dăncilă, haita de lupi! Decizie bună a staff-ului lui Iohannis de a nu-l expune

Iohannis
Iohannis

Analistul politic Bogdan Chirieac a făcut o analiză asupra prestaţiei celor doi candidaţi la prezidenţiale la întâlnirile cu jurnaliştii de la BCU, respectiv Palatul Parlamentului. 

"S-a descurcat cu brio doamna Dăncilă în seara aceasta. Doamna Dăncilă a avut şansa să fie mitraliată de întrebările ziariştilor pe bune. Întrebări foarte bune, unele aberante, de toate felurile, şi a făcut faţă cu brio", a declarat Bogdan Chirieac. 

Cine a câştigat dezbaterea de la distanţă

"Dacă ne referim la bazinul larg al nehotărâţilor care ar putea să voteze cu unul sau cu altul, categoric a câştigat doamna Dăncilă. Şansa dumneaei a fost haita de lupi, a ajutat-o foarte mult. Conferinţa a fost pe bune, întrebări de tot felul, unele cu tentă personală, tendenţioase, a fost autentic totul", a mai spus Chirieac. 

Prestaţia lui Iohannis, bună pentru electoratul său 

"Klaus Iohannis a fost stabil pentru electoratul său, extrem de plictisitor pentru publicul larg, cu foarte mici excepţii. În rest, electoratul său cred că a fost mulţumit şi, vom vedea audienţele, nu cred că publicul a urmărit cu mare interes. În prima oră, a mai fost cum a mai fost, dar în ora a doua, când a început un laudatio din partea unuia dintre cei de acolo... Lucrul ăsta a fost negativ pentru Iohannis. Ideea staff-ului de campanie de a nu-l expune pe Iohannis unei dezbateri cu Viorica Dăncilă a fost foarte bună", a conchis Bogdan Chirieac. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel