Incendiu California. Sute de mii hectare arse

incendiu california
incendiu california

Cel mai mare incendiu din istoria acestui stat american, s-a format din cele două focare care devastează nordul Californiei și care s-au unit luni, au anunţat autorităţile locale, citate de AFP.

Grupate sub denumirea comună 'Incendiul din Mendocino Complex', cele două focare au distrus până în prezent 114.850 de hectare de teren - o suprafaţă apropiată de aceea a metropolei Los Angeles - şi nu sunt controlate decât în procent de 30%, a anunţat CalFire, serviciul californian de luptă contra incendiilor.

Două persoane au murit din cauza flăcărilor

'Astăzi, un front atmosferic de presiune ridicată a adus în regiune o vreme mai caldă, secetă şi vânturi puternice', a anunţat CalFire într-un comunicat. 'În această seară, echipele de pompieri vor încerca să profite de temperaturile mai scăzute' pentru a consolida măsurile de control implementate împotriva incendiului, precizează acelaşi text.

Trei incendii, simultan, în California

Incendiul din Mendocino Complex a depăşit - prin prisma suprafeţei distruse de flăcări - incendiul Thomas, care a devastat 114.078 de hectare în decembrie 2017. Incendiul Carr, care continuă să se manifeste în nordul Californiei, a ucis şapte persoane şi a distrus peste 1.600 de clădiri, inclusiv o mie de locuinţe. Până luni, potrivit celui mai recent bilanţ publicat de CalFire, acest incendiu era controlat doar într-un procent de 45%.

Celălalt mare incendiu din regiune, Ferguson, care a determinat închiderea parţială a Parcului Naţional Yosemite, în plin sezon turistic, era controlat în procent de 38%. Peste 14.000 de pompieri americani luptă pe diverse fronturi în perioada actuală împotriva incendiilor din California.

Mii de persoane evacuate

Mai multe mii de persoane au fost evacuate de la debutul acestei serii de dezastre naturale. Unele au fost autorizate să revină la locuinţele lor în ultimele zile. Incendiile din California sunt 'extrem de rapide, extrem de agresive, extrem de periculoase', a declarat Scott McLean, director adjunct al departamentului californian pentru păduri şi protecţie contra incendiilor.

'Aţi văzut cum acest focar a devenit uriaş în doar câteva zile... Aţi văzut cu ce viteză acest incendiu din Mendocino Complex a urcat pe scala sinistrelor naturale', a subliniat el.

Vezi și: Buzărnescu - Sakkari finala San Jose. Scor rezultat


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel