Bebeluşul transferat cu ambulanţa în Germania a murit

SMURD
SMURD

Medicii care l-au preluat pe bebeluşul de şapte săptămâni care a fost transferat ieri, în Germania, cu o ambulanţă SMURD, la cea mai mare clinică de chirurgie cardiacă din Europa, situată în localitatea Bad Oeynhausen, din Germania nu au reuşit să-i salveze viaţa micuţului.

"Intrat de dimineață în operație, copilașul transferat ieri în Germania, și-a încheiat suferința. Malformația cardiacă de care suferea s-a dovedit a fi incompatibilă cu viața, chiar dacă echipa de medici și condițiile de la clinica din Bad Oyenhausen sunt cele mai bune din Europa. Am discutat personal la Ambasada României din Berlin și la Consulatul României din Bonn și s-au primit toate informațiile pentru procedurile de repatriere. Acestea pot fi făcute de îndată. Dumnezeu să dea alinare celor doi părinți!", transmite Vasile Vlaşin pe Facebook. 

Reamintim că ieri, o ambulanță SMURD a plecat astăzi într-o misiune de 1.600 de km cu un bebeluș aflat în terapie intensivă. În prealabil a fost obținut acordul scris din partea clinicii din Germania pentru a primi cazul acolo, a fost realizat pașaportul pentru bebeluș în regim de urgență, mai exact un fotograf al serviciului pașapoarte s-a deplasat la spital, și s-a obținut formularul S2 din partea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Cluj.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel