Bashar al-Assad, abandonat de armată și de forțele de securitate, a fugit din Siria. Lumea a ieșit în stradă să sărbătorească - VIDEO

Bashar al-Assad. Foto: Facebook
Bashar al-Assad. Foto: Facebook

Bashar al-Assad a fugit din Siria. 

UPDATE 5:

Emisarul ONU în Siria, Geir Pedersen, a îndemnat duminică la "speranţe prudente" după preluarea controlului capitalei Damasc de rebelii islamişti, pe care l-a numit un "moment decisiv" care pune capăt unei jumătăţi de secol la putere a clanului Assad, relatează Agerpres, citând AFP.

Geir Pedersen a estimat într-un comunicat că aproape 14 ani de război civil în Siria au fost "un capitol negru care a lăsat cicatrici". "Astăzi, privim spre viitor cu speranţe prudente de deschidere (...), de pace, de reconciliere, de demnitate, şi de incluziune pentru toţi sirienii", a menţionat diplomatul.

"Această zi marchează un moment de cotitură în istoria Siriei, o naţiune care a îndurat aproape 14 ani de suferinţe nesfârşite şi de pierderi grele", a declarat el, exprimându-şi "profunda solidaritate cu toţi cei care au purtat povara morţii, distrugerii, detenţiilor şi încălcărilor drepturilor omului".

Pedersen a recunoscut că "provocările care urmează sunt imense", subliniind că "este un moment pentru a îmbrăţişa posibilitatea unei reînnoiri". "Rezilienţa poporului sirian oferă un drum spre o Sirie unită şi paşnică", a adăugat el.

Trimisul special al ONU a vorbit despre "dorinţa clar exprimată de milioane de sirieni ca să fie încheiate acorduri de tranziţie stabile şi ca instituţiile siriene să continue să funcţioneze".

UPDATE 4:

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a fugit din Siria după ce a pierdut susţinerea protectorului său Rusia, a afirmat preşedintele ales Donald Trump pe platforma sa Truth Social, relatează Agerpres, citând AFP.

"Assad nu mai este acolo. A fugit din ţara lui. Protectorul său Rusia, Rusia, Rusia, condusă de Vladimir Putin nu mai vrea să-l protejeze", a postat Trump.

Potrivit preşedintelui ales al SUA, care îşi va începe al doilea mandat la Casa Albă luna viitoare, Rusia "a pierdut orice interes pentru Siria din cauza Ucrainei, unde aproape 600.000 de soldaţi ruşi au murit sau sunt răniţi, într-un război care nu ar fi trebuit să înceapă niciodată şi care ar putea fi nesfârşit".

UPDATE 3:

Rebelii sirieni au intrat duminică dimineaţă în palatul prezidenţial de la Damasc scandând "Dumnezeu e mare", au declarat martori pentru dpa.

"Am văzut oameni armaţi intrând pe porţile palatului în timp ce scandau 'Dumnezeu e mare' ", a declarat un locuitor din zonă pentru dpa.

Palatul lui Assad este numit Palatul Poporului şi se află în cartierul Mezzeh din vestul oraşului.

În înregistrări video postate pe social media rebelii pot fi văzuţi în curtea palatului şi la porţile sale, precizează Agerpres.

UPDATE 2:

Premierul sirian în exerciţiu Mohammed al-Jalali a declarat, duminică, că ţara sa ar trebui să organizeze alegeri libere pentru a le permite oamenilor să-şi decidă conducerea, relatează Agerpres, citând Reuters.

El a mai spus că este în contact cu liderul rebelilor Abu Mohammed al-Golani pentru a discuta despre gestionarea actualei perioade de tranziţie, ceea ce marchează o evoluţie notabilă în eforturile de a contura viitorul politic al Siriei.

Totodată, el le-a cerut cetăţenilor să fie cooperanţi cu rebelii şi să nu distrugă proprietăţi publice, subliniind că se află la locuinţa sa din Damasc.

"Credem că Siria este pentru toţi sirienii şi că este ţara tuturor fiilor ei şi că această ţară poate fi un stat normal care construieşte relaţii bune cu toţi vecinii săi şi cu lumea fără a intra în alianţe sau blocuri regionale", a precizat el într-o declaraţie de pe social media.

Pe de altă parte, ministrul telecomunicaţiilor din Siria a declarat duminică pentru televiziunea Al Arabiya că serviciile de telecomunicaţii funcţionează normal în întreaga ţară, accesul la internet fiind restabilit la Hama. El a precizat că discutat şi el cu liderul rebelilor Abu Mohammed al-Golani, la scurtă vreme după premierul în exerciţiu.

UPDATE 1:

Rebelii sirieni au anunţat, într-o declaraţie de la televiziunea publică de duminică dimineaţă, că au eliberat Damascul şi că au răsturnat regimul de 24 de ani a lui Bashar al-Assad, precizând că toţi deţinuţii politici au fost eliberaţi, relatează Reuters şi AFP, transmite Agerpres.

Assad, care a zdrobit orice formă de disidenţă şi a încarcerat mii de persoane, a fugit de la Damasc spre o destinaţie necunoscută duminică, au declarat pentru Reuters doi ofiţeri de rang din armată, în timp ce rebelii au intrat în capitală fără a întâmpina rezistenţă armată.

În comunicatul citit la televiziune, rebelii au anunţat căderea "tiranului" Bashar al-Assad şi eliberarea capitalei Damasc. De asemenea, ei au precizat că au eliberat toţi deţinuţii "închişi pe nedrept" şi au cerut protejarea bunurilor statului sirian "liber".

Zeci de oameni strigă în stradă "Allahu Akbar"


Potrivit surselor citate, zeci de persoane s-au adunat în centrul capitalei Damasc pentru a sărbători căderea regimului. În Piaţa Omeiazilor, zgomotul focurilor de armă s-a amestecat cu strigătele de "Allahu Akbar" (Dumnezeu e mare).

"Aşteptam această zi de multă vreme, Nu-mi vine să cred că trăiesc acest moment. Începe o nouă poveste pentru Siria", a declarat Amer Batha din Piaţa Omeiazilor pentru AFP.

"Evenimentele extraordinare" în curs în Siria, sunt urmărite "atent" de preşedintele american, Joe Biden, potrivit Casei Albe.

Într-o înregistrare video publicată pe contul său de Facebook, premierul sirian Mohamed al-Jalali s-a declarat gata să coopereze cu orice nouă conducere aleasă de popor, precizând că se va afla duminică seară în biroul său de la sediul guvernului pentru orice procedură de "cedare" a puterii.

Știrea inițială:

Armata siriană şi forţele de securitate au părăsit aeroportul din Damasc în faţa avansului forţelor rebele care au anunţat că vor să preia controlul asupra capitalei, a anunţat duminică Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP.

Potrivit unor surse ale OSDO, un ONG cu sediul în Marea Britanie, ordinul a fost dat ofiţerilor şi soldaţilor forţelor guvernamentale de a se retrage de la aeroportul internaţional din Damasc, în timp ce locuitorii capitalei au declarat pentru AFP că au auzit focuri de armă în oraş, transmite Agerpres.

Bashar al-Assad a părăsit Siria

Totodată, OSDO a anunţat duminică dimineaţă că preşedintele sirian Bashar al-Assad a părăsit Siria. Abandonat de armată şi de forţele de securitate în faţa ofensivei fulgerătoare a rebelilor care au intrat în capitală, el a zburat de pe aeroportul internaţional din Damasc, notează AFP.

"Al-Assad a părăsit Siria prin aeroportul din Damasc, înainte de retragerea membrilor forţelor armate şi de securitate" din acest loc, a declarat pentru AFP directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane.

Oamenii au ieșit în stradă pentru a sărbători

Locuitorii din capitala siriană Damasc au ieşit duminică dimineaţă în stradă pentru a sărbători fuga preşedintelui Bashar al-Assad, care a condus ţara timp de 24 de ani. Acesta a fugit către o destinaţie necunoscută, relatează dpa.

În înregistrări video difuzate pe rețele de socializare pot fi văzuţi oameni cântând şi dansând şi persoane care trag în aer pentru a sărbători.

Locuitori din Damasc au declarat pentru dpa că mulţi soldaţi sirieni şi-au părăsit poziţiile militare.

Youtube video image


OSDO, care citează ofiţeri din armata siriană, susţine că al-Assad a părăsit ţara cu avionul după ce rebelii au pătruns în Damasc duminică dimineaţă. De altfel, canalul oficial al forţelor rebele a confirmat avansul, afirmând că "forţele noastre au început să intre în capital Damasc".

Reamintim că războiul civil sirian, care durează din 2011, s-a reactivat la sfârşitul lunii noiembrie, după ce rebelii conduşi de gruparea islamistă Hayat Tahrir al-Sham au lansat o ofensivă surpriză în nord-vestul Siriei. Într-un avans fulgerător, rebelii au cucerit mai multe oraşe, între care Alep şi Hama.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel