Barcelona și Juventus, în RĂZBOI total după 2-0 în UCL. Ce atacuri și-au lansat

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

FC Barcelona a reușit să învingă Juventus cu 2-0, în Champions League, la Torino, iar catalanii au căutat să-și amărască adversarii, pe Twitter.

Conform Marca, formația de pe Camp Nou a postat pe rețeaua de socializare după ce s-a impus prin golurile lui Lionel Messi și Ousmane Dembele, făcând o aluzie la cel mai bun jucător din lume, scris și G.O.A.T (n.r., capră în engleză). „Ne bucurăm că ați putut vedea *emoji capră* pe terenul vostru, @juventusfcen”, a transmis pagina de Twitter a Barcei.

Bianconerii au răspuns într-o manieră amicală, explicând că Cristiano Ronaldo va putea cel mai probabil să joace returul de pe Camp Nou de pe 8 decembrie, după ce a ratat primul meci din cauza testului pozitiv Covid-19. „Poate că v-ați uitat în dicționarul greșit. Vi-l aducem noi pe cel bun pe Camp Nou”, a fost răspunsul torinezilor. Cristiano Ronaldo a câștigat 5 Baloane de Aur în carieră, în timp ce Lionel Messi a fost premiat de 6 ori cu acest trofeu individual.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel