Urmărește emisiunea live


Aterizare de urgenţă. Zeci de răniţi

Zeci de pasageri au fost răniţi după ce avionul în care se aflau a aterizat de urgenţă. 

Zeci de pasageri au suferit răni după ce avionul în care se aflau a fost nevoit să aterizeze de urgenţă. Vorbim despre cincizeci şi trei de persoane rănite, dintre care una grav. Incindentul a avut loc luni seară, în timpul aterizării de urgenţă a unui avion al companiei naţionale saudite Saudia la Jeddah, transmite AFP. 


Aparatul Airbus A330 decolase de la Medina (vestul Arabiei Saudite) şi se îndrepta spre Dacca, capitala Bangladeshului, având la bord 141 de pasageri şi 10 membri de echipaj. 

La scurt timp, piloţii au constatat o defecţiune la sistemul hidraulic, în urma căreia trenul de aterizare din faţă s-a blocat, a informat Biroul de anchete al Aviaţiei civile saudite, într-un comunicat citat de agenţia oficială SPA. 

'Pasagerii au fost evacuaţi. Cincizeci şi doi dintre ei au fost răniţi uşor, în timp ce o pasageră a suferit mai multe fracturi şi se află acum sub îngrijire medicală', a precizat sursa citată. 

Potrivit acesteia, 'a fost deschisă o anchetă mai aprofundată'. 

Conform presei saudite, avionul a efectuat mai multe volte deasupra aeroportului din Jeddah (400 km sud de Medina) înainte de a începe aterizarea de urgenţă. 

În ianuarie 2004, un Boeing 767 al companiei naţionale saudite a efectuat o aterizare de urgenţă asemănătoare la Medina, incident soldat cu 29 de răniţi. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel