Autorităţile în alertă. Mari proteste aşteptate în weekend la Paris

Proteste
Proteste

Autorităţile franceze sunt îngrijorate că un nou val de 'mari violenţe' şi tulburări va fi dezlănţuit la Paris, la sfârşitul acestei săptămâni, de un nucleu dur de câteva mii de 'veste galbene', a indicat joi un oficial al Palatului Elysee, transmite Reuters. 

În pofida capitulării în această săptămână în privinţa planurilor de creştere a taxelor la carburanţi, care au declanşat revolta la nivel naţional, preşedintele Emmanuel Macron nu a reuşit să domolească furia care a condus la cele mai grave tulburări de stradă din centrul Parisului de după anul 1968. Manifestanţii au incendiat vehicule, au spart vitrine, au jefuit magazine şi au scris grafitti anti-Macron într-unele din cele mai bogate cartiere ale capitalei, chiar vandalizând Arcul de Triumf. 

Zeci de oameni au fost răniţi şi mii au fost arestaţi în ciocnirile cu forţele de ordine

Prim-ministrul Edouard Philippe a anunţat miercuri seară că renunţă la majorarea taxelor la carburanţi plănuită pentru 2019, după ce cu o zi în urmă fusese decisă amânarea cu şase luni a măsurii, într-o încercare disperată de detensionare a celei mai grave crize din timpul preşedinţiei lui Macron. Potrivit oficialului de la Elysee, serviciile de informaţii au prevenit că unii protestatari vor veni în capitală 'să vandalizeze şi să ucidă'. 

Ameninţarea de noi violenţe constituie un adevărat coşmar de securitate pentru autorităţi, care fac distincţia între protestatarii 'veste galbene' paşnici şi grupuri violente, anarhişti şi jefuitori din suburbiile defavorizate, care ar fi infiltrat mişcarea. Ministrul educaţiei, Jean-Michel Blanquer, le-a cerut cetăţenilor să rămână acasă la acest sfârşit de săptămână. Potrivit unor surse din domeniul securităţii, guvernul examinează posibilitatea de a folosi actualele patrule militare antiteroriste pentru a proteja clădirile publice. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel