Aurelian Bădulescu, la Parchetul General. Primele declarații după audiere

Parchetul General
Parchetul General

Viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu a fost audiat vineri, 24 august, la Parchetul General, în dosarul privind intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august. 

După audierea la Parchetul General, Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a declarat că nu a existat un centru de comandă în ziua protestului din 10 august, el fiind prezent împreună cu prefectul municipiului Bucureşti într-o clădire de lângă Guvern. 

"Nu am fost în niciun centru de comandă. Trebuie să înţelegeţi că nu a fost un centru de comandă. A existat o încăpere unde reprezentantul Prefecturii, împreună cu reprezentantul administraţiei publice din acea zi, respectiv subsemnatul, care aveam delegate atribuţiunile primarului, a trebuit să luăm măsuri, care prevedeau modul de administrare a oraşului în situaţii de criză. Având în vedere datele şi informaţiile care existau la acea dată, şi anume că urmau să existe violenţe, date pe care le aveam din exploatarea surselor deschise, din mesajele subliminale pe care le trimiteau pe conturile de Facebook agitatorii şi iniţiatorii acestui miting neautorizat, am luat măsurile care se dispuneau. Ceea ce induce în media şi în mediul public, că exista un centru de comandă, este o chestiune speculativă şi cred că deja depăşim o anumită limită a normalităţii. Nu a fost nicio conspiraţie, nu a fost nimeni în altă parte, decât acolo unde trebuia să fie", a susţinut viceprimarul la ieşirea din sediul Parchetului. 

Întrebat unde se afla clădirea în care a fost prezent în ziua protestului, Bădulescu a spus: "Acea clădire se afla în zona Guvernului, clădire în care paza era asigurată de SPP. Am dedus că acea clădire era o clădire a SGG şi fiind o clădire a SGG şi tot ce ţine de Guvern, paza este asigurată de SPP. Acolo am intrat, acolo s-au luat anumite decizii care ţin de modul în care trebuie să luăm anumite restricţii administrative. După care, la ora 4 dimineaţa, am plecat acasă. Doamna prefect al municipiului Bucureşti în permanenţă, de la ora 16,00, până la 4 în dimineaţa zilei de 11, a fost cu mine, conform obligaţiilor pe care le avem". 

Jurnaliştii i-au spus viceprimarului că prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, a negat că ar fi fost în Piaţa Victoriei în data de 10 august. 

"Noi nu am fost...eu nu am fost în Piaţa Victoriei. Am fost eu în Piaţa Victoriei?", a precizat viceprimarul Bădulescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel