€ 5.0927
|
$ 4.3374
|
Curs valutar: € 5.0927
|
$ 4.3374
 

Atena: grenadă aruncată lângă o secție de poliție

atac_chimic_73788300

 Persoane necunoscute au aruncat luni o grenadă în apropierea unei secţii de poliţie într-o suburbie a Atenei, rănind o persoană, au declarat surse din cadrul poliţiei elene, relatează Reuters. 

Grenada a fost aruncată la aproximativ 50 de metri de sediul poliţiei şi nu a fost imediat observată de ofiţerii de poliţie din cauza ploii torenţiale, a precizat un oficial al poliţiei. 

Autorităţile au deschis o anchetă după ce un şofer de taxi a raportat incidentul. Şoferul a oprit din cauza unei defecţiuni la maşină, a auzit o bufnitură şi a văzut că avea răniri la picioare despre care a crezut iniţial că au fost provocate de fragmente de la un far defect care a explodat, a precizat poliţia. 

Revendicarea 

Câteva ore mai târziu, o grupare necunoscută a postat un comunicat pe un site folosit deseori de anarhişti şi activişti de stânga în care anunţa că a aruncat o grenadă în zonă. 

Geamurile şi uşile unor maşini parcate lângă secţia de poliţie au fost de asemenea deteriorate în explozie. 

Poliţia greacă a anunţat luni că cinci persoane au fost rănite la sfârşitul săptămânii într-un atac întreprins de către un grup de opt indivizi împotriva localurilor unei asociaţii antifasciste din portul elen Pireu, situat aproape de Atena. 

Potrivit poliţiei, printre răniţi figurează o femeie apropiată lui Pavlos Fyssas, raperul antifascist ucis de membri ai grupării Zori Aurii în septembrie 2013, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close