ATAC TERORIST la CHARLIE HEBDO. Charlie Hebdo va aduna peste 10 milioane de euro din vânzări și donații

Charlie Hebdo ar putea aduna peste zece milioane de euro după atentatul terorist de săptămâna trecută din vânzări, abonamente și ajutor public. 

Charlie Hebdo a fost tipărit în 5 milioane de exemplare și vândut cu 3 euro exemplarul. Numărul de miercuri s-a epuizat integral și va aduce circa 8 milioane de euro, informează Agerpres.

Charlie Hebdo va încasa toate veniturile pentru primul milion de exemplare, respectiv 3 milioane de euro, în cadrul unei mari operațiuni de solidaritate a întregului lanț de tipar și distribuție, care a acceptat să muncească gratuit, donându-și partea pentru a ajuta publicația Charlie Hebdo și familiile victimelor.

CITEȘTE ȘI: Le Canard Enchaîné, cea mai mare publicație de satiră din Franța, amenințată după Charlie Hebdo

Ca de obicei în cazul vânzărilor, Charlie Hebdo va primi și circa 40% din încasări pentru celelalte patru milioane de exemplare, respectiv circa 4,8 milioane de euro.

Numărul abonaților a crescut de zece ori

De asemenea, numărul abonamentelor la Charlie Hebdo a crescut de peste zece ori în câteva zile, trecând de la mai puțin de 7.000 la "mult peste" 120.000 de abonați, a declarat pentru postul de radio RTL Patrick Pelloux, unul dintre cronicarii ziarului. În ajunul atentatului, la un dejun cu Charb, cei doi se bucurau pentru că reușiseră să atragă 50 de abonați suplimentari, a povestit el.

Ziarul beneficiază și de achiziții neașteptate, precum Air France, care a cumpărat 20.000 de exemplare pentru pasageri cu tarif integral, în condițiile în care compania beneficiază în general de prețuri foarte reduse.

CITEȘTE ȘI: Reacția Statului Islamic la noul număr al revistei Charlie Hebdo

Totodată, fondul "Presă și pluralism", care permite donații către media pentru reducerea impozitelor, a anunțat că a primit deja miercuri 1,4 milioane de euro din partea a 21.000 de particulari.

În plus, ministrul francez al culturii, Fleur Pellerin, a promis să deblocheze un ajutor de urgență de un milion de euro.

Chiar și mari giganți ai internetului și-au adus aportul. Fondul Google pentru inovare digitală în presă va acorda Charlie Hebdo 250.000 de euro, iar site-urile eBay și Amazon s-au angajat la rândul lor să verse Charlie Hebdo eventualele beneficii percepute din produsele vândute cu înscrisul "Je suis Charlie".

CITEȘTE ȘI: Al Qaida revendică atacul din Paris: planul și motivele masacrului executat de frații Kouachi

Înainte de atentat, nu erau bani pentru plata salariilor

În noiembrie, Charlie Hebdo, ale cărui vânzări de 28.000 de exemplare pe săptămână nu erau suficiente pentru a plăti salariile, lansase un apel la donații pentru a supraviețui, menționează France Presse.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel