Antonescu: Nu e exclus să-l numesc pe Băsescu premier

Președintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat în emisiunea "Jocuri de Putere" de la Realitatea TV că dacă va ajunge preşedinte, nu este exclus  ca Traian Băsescu să devină premier. Asta în condițiile în care  un partid care ar câştiga alegerile parlamentare l-ar avea pe Traian Băsescu drept candidat pentru această funcţie. Copreşedintele USL a precizat şi faptul că nu poate coabita cu Băsescu.

Întrebat în ce condiţii l-ar numi pe Băsescu premier, în calitate de preşedinte al României, Crin Antonescu a precizat: "Nu e deloc exclus. Teoretic. Un partid sau coaliţie care câştigă alegerile parlamentare să vină la mine şi să-mi spună: Noi am câştigat alegerile parlamentare, Traian Băsescu e candidatul nostru oficial pentru premier. În acel moment, ar fi desemnat premierul României. Nu cred că s-ar putea intampla asta dar nu din dorinţa mea de a refuza asta".

Totuși, Antonescu a dat asigurări că nu îl va reevalua pe Traian Băsescu. "Există reevaluări adevărate, percepţia asupra lucrurilor se poate schimba. Poate azi privesc lucrurile intr-un fel fără să am o anumită experienţă, cred şi spun azi nişte lucruri. S-ar putea ca mâine, din alt unghi, cu alte informaţii, să spun că gândeam greşit. Dar în niciun caz impostura, abuzul, minciuna, dispreţul enorm din exerciţiul politic al lui Băsescu nu vor putea fi reevaluate de către mine", a subliniat Antonescu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel