Angelina Jolie, vizită în Irak

angelina jolie
angelina jolie

Angelina Jolie s-a aflat duminică într-o vizită la o tabără de refugiaţi din Irak.

Actriţa americană Angelina Jolie, emisar special al ONU, aflată duminică într-o vizită la o tabără de refugiaţi din Irak, a declarat că prioritatea este de a preveni conflictele pentru a reduce suferinţele pe care le provoacă. 

"Sper că, în acest an, cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiaţilor (20 iunie), vom găsi forţa (...) pentru a ajunge la o nouă eră de prevenire a conflictelor şi de reducere a instabilităţii, mai degrabă decât pur şi simplu să acţionăm asupra consecinţelor lor", a spus Jolie într-o conferinţă de presă ţinută în Domiz, în Kurdistanul irakian, citată de AFP. 

În această tabără, deschisă în 2011, unde se află 40 000 de refugiaţi sirieni, ea a tras un semnal de alarmă. "Când Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi (UNHCR) în Siria nu a obţinut decât 50% din fondurile necesare şi doar 17% în acest an, aceasta are consecinţe teribile asupra oamenilor. Nu trebuie să ne facem iluzii", a spus ea. 

Aceasta este a treia oară când trimisul special al ONU a vizitat această tabără din regiunea autonomă din nordul Irakului, după vizitele din 2012 şi 2016. 

Atunci când nu mai există nici măcar minimul de asistenţă, familiile de refugiaţi nu pot beneficia de un tratament medical adecvat, femeile şi fetele sunt vulnerabile la violenţe sexuale, mulţi copii nu pot merge la şcoală şi pierdem ocazia de a investi astfel încât refugiaţii să poată dobândi abilităţi şi să-şi poată ajuta familiile", a spus ea. "Aceasta este situaţia astăzi în Irak, în Siria şi în întreaga lume unde există refugiaţi sau persoane strămutate", a punctat actriţa-emisar. 


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel