Urmărește emisiunea live


Andreea Paul: Mărturisire de credință

Prim-vicepreședintele PNL, Andreea Paul, reacționează la acuzațiile stârnite la adresa sa după ce mărturisea pe Facebook motivul pentru care a născut-o pe fiica ei într-un week-end. 

"De vineri am citit și am văzut o sumă de reacții la declarația mea despre familie, carieră și cote de gen. Majoritatea absolută a reacțiilor misogine, zeflemitor-sarcastice, unele oribile, pline de o ură stranie pentru epoca și continentul în care trăim, au oscilat între a mă acuza de minciună sau de fanfaronadă", precizează deputata PNL, Andreea Paul, pentru DC News.
 
Toate aceste reacții, mărturisește politiciana, au făcut-o să ia în calcul și posibilitatea să fi greșit în toate acțiunile sale pentru a face lucrurile să se miște sau atunci când "a încercat să fie sinceră, așa cum nu se prea cade în viața publică românească".  
 
Însă, Andreea Paul nu ezită să le prezinte tuturor celor care au criticat-o realizările sale ca politician, activist pentru drepturile femeilor, dascăl sau cercetător.
 
Pe de altă parte, Andreea Paul precizează că și-a programat viața așa cum a vrut, dorința ei fermă fiind să aibă o familie, copii, dar și să își continue proiectele. În plus, deputata PNL le recomandă acelor "domni cuastici" și acelor câteva doamne care "au luat peste picior ca nesinceră sau cabotină în privința feminismului “de fațadă” al declarației sale" să citească cartea „Forța politică a femeilor".
 
Andreea Paul anunță în final și ce intenționează să facă în viitor.
 
"Eu voi continua să fiu așa cum sunt. Voi încerca să FAC lucruri, în acest peisaj politic și economic aflat în stază, în înghețare aproape absolută în ultimii ani.

Iar adevărata iertare mi-o voi cere față de familia mea. Mai ales îi voi cere iertare peste niște ani fetei mele, care va afla la un moment dat ce scandal 'scandalos' a iscat declarația despre nașterea ei. O voi ruga să mă ierte că am ales să o am și să continui să „mă" am și pe mine, ca femeie activă în România mileniului al 3-lea", conchide deputata PNL.

Iată ce a transmis Andreea Paul:
 
 
"Mărturisire de credință
 
De vineri am citit și am văzut o sumă de reacții la declarația mea despre familie, carieră și cote de gen. Majoritatea absolută a reacțiilor misogine, zeflemitor-sarcastice, unele oribile, pline de o ură stranie pentru epoca și continentul în care trăim, au oscilat între a mă acuza de minciună sau de fanfaronadă.
 
În acest moment ciudat al vieții mele politice și de familie realizez că este foarte posibil să fi greșit în aproape tot ce am încercat să fac.
Am greșit încercând să acționez, să fac lucrurile să se miște.
Am greșit încercând să fiu sinceră, așa cum nu se prea cade în viața publică românească.
Da, dragii mei domni (din nefericire, cei mai mulți comentatori de vineri au fost bărbați zâmbitori și ironici), îmi cer iertare că mi-am programat viața așa cum am vrut. Eu așa am VRUT să fac.
Dar dumneavoastră ați dorit vreodată să aflați că zeci, sute de femei de afaceri sau din politica din România își programează viața în concordanță cu activitatea lor? Știți câte femei active nasc și revin apoi la câteva săptămâni înapoi în sport, în business sau în politică?


Știind că voi afecta profund viața mea de familie, m-am implicat în politică, în mișcarea pentru drepturile femeilor, în cercetarea academică, în proiecte macroeconomice, în activitatea profesorală la Academia de Studii Economice.
Poate am greșit. Dar acesta este adevărul adevărat. Și aceasta a fost dorința mea fermă: să am o familie, copii, dar să îmi și continui proiectele.
Poate am greșit că am terminat liceul cu cu nota maximă, facultatea printre primii, că am ajuns cercetător la Academia Română, că sunt lector universitar, că am fost consilier a doi premieri. Poate e o eroare că propun legi care încearcă să ajute economia românească, chiar dacă acum sunt în opoziție. Dar așa am crezut că trebuie să acționeze o femeie care vrea să își facă datoria în această țară.
 
S-a comentat foarte mult declarația mea de vineri. Dar știți că eu am propus în Codul Fiscal ca TVA-ul să se reducă la 19% și nu la 20%? Se va aplica din 2017. 
Știți că TVA-ul la cărți va fi de 5% începând cu anul 2016 din inițiativa mea și a amendamentului pe care l-am depus la același Cod Fiscal, în timp ce Guvernul a propus menținerea sa la 9% în proiectul trimis în Parlament? 
Sau știți că am propus legea pentru înființarea Consiliului Național pentru Competitivitate - singura instituție care va milita pentru competitivitatea României ca întreg, ca țară, ca proiect de țară?  
Știți că eu am inițiat programul dedicat tinerilor debutanți în afaceri (SRLD) și s-a dovedit cel mai eficient program public pentru stimularea crearii de noi locuri de muncă dintre toate cele 8 programe dedicate antreprenoriatului în ultimii 6 ani?
Sau știați că demersul meu din teza de doctorat pentru deconspirarea celui mai mare cartel de pe piața românească până la acea vreme (2008), cartelul de pe piața insulinei, a dus la recuperarea efectivă a 10 milioane de euro la bugetul țării?
Știați că am derulat campania social-educativă la nivel național 'Ai în plus o carte, dă-o mai departe' sau campania anti-viol a antreprenoarelor 'Nu înseamnă Nu'? Ca să dau doar câteva exemple.
Îmi cer iertare că am crezut că pot face toate aceste lucruri. Și că în același timp pot avea și o viață de familie.

 
Îi rog pe domnii (și pe cele câteva doamne) care m-au luat peste picior ca nesinceră sau cabotină în privința feminismului “de fațadă” al declarației mele să citească volumul „Forța politică a femeilor”, apărut în anul 2011, la Editura Polirom.Este o carte care am scris-o în urma dialogului cu peste 100 de doamne care au intrat în politica românească.
Peste câteva săptămâni voi publica tot la Polirom un alt volum, pe același model, în dialog cu femeile de afaceri  de succes din România.
 
Știți, stimați domni caustici, unde am fost săptămâna trecută? În Mexic, pentru a stabili legături directe cu inițiatorii legii electorale prin care s-a impus în acea țară (cu o societate mai tradiționalistă de ât cea românească) ca jumătate dintre candidații de pe listele electorale să fie femei - iar în acest moment 39% dintre parlamentarii din Mexic sunt femei, față de 11% în Parlamentul României.
 
Poate că ar trebui să iau în seamă sfaturile mature din „înțeleptele” comentarii care se revarsă de vineri. Dar, iarăși îmi cer iertare, nu pot. Și nu vreau.
 
Am doar 37 de ani. Poate și acesta este un defect, care dă „idealisme”. Îmi cer iertare pentru că poate sunt idealistă și am crezut că pot spune lucruri sincere, pe teme de actualitate stringentă, care mă preocupă de ani de zile. Am crezut că în ultimii 26 de ani lucrurile au ajuns să stea altfel în mentalitățile unora în ceea ce privește nivelul dezbaterilor, activitatea politică, sau rolul femeilor în societate. Din nefericire... și aici am greșit.
 
Eu voi continua să fiu așa cum sunt. Voi încerca să FAC lucruri, în acest peisaj politic și economic aflat în stază, în înghețare aproape absolută în ultimii ani.  
 
Iar adevărata iertare mi-o voi cere față de familia mea. Mai ales îi voi cere iertare peste niște ani fetei mele, care va afla la un moment dat ce scandal 'scandalos' a iscat declarația despre nașterea ei. O voi ruga să mă ierte că am ales să o am și să continui să „mă” am și pe mine, ca femeie activă în România mileniului al 3-lea."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel