Într-o intervenție telefonică la postul de televiziune România TV, duminică seara, Bogdan Chirieac, analist politic, a vorbit despre apariția pe scena politică a unui partid suveranist nou, credibil, care să coaguleze în jurul său electoratul nemulțumit de partidele tradiționale.
„O mișcare suveranistă credibilă poate să facă doar Victor Ponta, în acest moment. În condițiile în care Călin Georgescu l-ar fi sprijinit pe Victor Ponta la ultimele alegeri prezidențiale, România arăta, probabil, cu totul altfel acum. Nu a fost să fie, a mers pe mâna domnului George Simion, iar comportamentului domnului George Simion în turul 2 rămâne în continuare imposibil de explicat“, a precizat analistul politic.
Bogdan Chirieac: România și Republica Moldova sunt bastioane ale neomarxismului
Bogdan Chirieac a criticat acțiunile Uniunii Salvați România, girată de președintele Nicușor Dan, care „se comportă ca un ONG“ și nu își asumă responsabilitățile guvernării.
„Mișcarea sorosistă e foarte bine închegată, USR-ul ocupă toate nodurile de rețea din administrație și cred că se va întâmpla asta și în justiția din România. E adevărat că au pierdut alegerile, 12% e un scor rușinos, însă prin forța rezultatelor, prin ce s-a întâmplat, prin interzicerea lui Călin Georgescu și multe alte lucruri, domnul Nicușor Dan a ajuns la Cotroceni și dânsul este reprezentantul acestui partid politic.
România și Republica Moldova sunt în acest moment bastioane ale neomarxismului în Europa de Est. E evident acest lucru și Parisul, Bruxelles-ul ne vor sprijini, ceea ce nu e un lucru rău. Sprijinul Franței e foarte important pentru România.
Problema lui Nicușor Dan e că acest partid, USR, de la care unii am avut așteptări, se comportă ca un ONG și e departe de asumarea responsabilităților politice importante ale unui partid aflat la guvernare. Au toate relele de la PSD și PNL, goana după funcții, foamea de bani, angajările la stat șamd, dar nu au niciuna dintre calitățile acestor partide, care, totuși, au adus România unde este astăzi“, a concluzionat Bogdan Chirieac.