"Amorul nebun" al lui Florin Piersic: Era ca Angelina Jolie acum. A fost o lipitură în toată regula

Facebook Florin Piersic
Facebook Florin Piersic

În urmă cu cinci ani, actorul Florin Piersic a recunoscut că a trăit o poveste de dragoste cu una dintre partenerele sale de scenă. 

"Cu Angela am fost într-un amor nebun. Luni întregi am plecat cu ea în deplasări şi era imposibil să nu avem ceva, mai ales că Similea era foarte frumoasă şi dorită de toţi. Era cel mai mare trofeu, cum ar fi Angelina Jolie acum. La început ne şicanam, apoi am început să ne apropiem din ce în ce mai mult, ne mai şi pipăiam, până ne-am cuplat de tot. A fost o lipitură în toată regula, o poveste de dragoste frumoasă, de care, acum, îmi aduc aminte cu plăcere“, a declarat Piersic pentru Wowbiz

În cartea sa biografică, Angela Similea a recunoscut şi ea relaţia cu actorul Florin Piersic. 

"Florin era cu adevărat superb. Avea o frumuseţe de Făt-Frumos, departe de a fi efeminat. (...) Ceea ce am înţeles eu repede lângă el este că 'dacă eşti fluture' te-ai ars. Nu voiam să mă ard... M-am străduit să rămân şi eu o lampă. Dar am creat un cuplu. Pe la televizor, în turnee. Mi-amintesc că Anna Szeleş, soţia lui, a suferit mult. Cel puţin în meserie. Ei doi erau frumoşi, erau talentaţi, dar, când am intervenit eu, s-a întâmplat un lucru la urma urmei normal. Adică, eram doi români înalţi, frumoşi şi celebri, eram un cuplu adevărat“, povestea în carte Angela Similea.

Florin Piersic a împlinit 87 de ani. Mesajul ministrului Culturii, Lucian Romaşcanu 

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, afirmă, într-un mesaj de felicitare adresat maestrului Florin Piersic, la împlinirea a 87 de ani, că acesta nu este doar "actorul carismatic", ci, prin complexitatea personalităţii sale, "o reală instituţie", scrie Agerpres.

"Cariera uluitoare a sărbătoritului zilei mă îndeamnă să afirm că Florin Piersic nu este doar actorul carismatic, iubit de public, ci, prin complexitatea personalităţii sale, o reală instituţie. Pentru tot ceea ce sunteţi şi aţi făcut pentru cultura română, vă urez sănătate, linişte şi gânduri bune, Maestre!", a transmis ministrul Lucian Romaşcanu, conform unui comunicat al Ministerului Culturii.

Potrivit sursei citate, îndrăgitul actor Florin Piersic, simbol şi reper pentru cinematografia românească, este, la ceas aniversar, în gândurile tuturor celor care îl preţuiesc şi îi sunt alături.

"Iubit şi admirat de generaţia sa, a reuşit să devină un exemplu şi pentru cei mai tineri, având abilitatea de a se adapta şi reinventa neîncetat, de-a lungul anilor. De la Harap Alb, la Mărgelatu sau Anghel Şaptecai, uriaşul artist este, totodată, o figură familiară şi plăcută celor mai mici dintre spectatori. Actor de film, radio şi televiziune, a creat roluri inconfundabile, reuşind cu măiestrie să se facă remarcat şi apreciat atât în dramă, comedie, tragedie sau filme cu caracter istoric", precizează ministerul.

Florin Piersic a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti (în prezent, UNATC), debutul său având loc pe scena Teatrului Naţional din Capitală cu rolul Richard din "Discipolul" şi cu Alexei din "Tragedia optimistă", informează Ministerul Culturii.

În cinematografie a avut o activitate prodigioasă, făcându-şi debutul cu filmul "Ciulinii Bărăganului" (1957), în rolul lui Tănase. "Neamul Şoimăreştilor", "De-aş fi... Harap Alb", "Răscoala", "Mihai Viteazul", "Haiducii lui Şaptecai", "Zestrea domniţei Ralu", "Fraţii Jderi", "Drumul oaselor", "Trandafirul galben", "Misterele Bucureştilor", "Masca de argint", "Colierul de turcoaze" sunt doar câteva dintre filmele în care personalitatea şi harul lui Florin Piersic au dus la crearea unor personaje care s-au impregnat în mentalul cinefililor.

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a (1967) "pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice", iar în 30 mai 2002 a fost decorat cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, alături de alţi actori, "pentru prestigioasa carieră artistică şi talentul deosebit prin care au dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc".

În luna decembrie 2006, Florin Piersic şi-a lansat la Cluj-Napoca DVD-ul "Omul cu 100 de chipuri", cu înregistrări şi un interviu, iar trei ani mai târziu a înregistrat discul de autor "Florin Piersic - Hoinărind printre amintiri în lumea muzicii lui Dan Iagnov".

Totodată, Florin Piersic este primul român cu stea pe Walk of Fame-ul autohton din Piaţa Timpului din Bucureşti (31 ianuarie 2011) şi cetăţean de onoare al oraşelor Oradea şi Iaşi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel