Ambasadorul Israelului la București, la deschiderea TES FEST: Este o onoare foarte mare pentru mine

Foto: Facebook Ambasada Israelului în România
Foto: Facebook Ambasada Israelului în România

Ambasadorul Israelului la București a participat la deschiderea Festivalului Internațional de Teatru Idiș – TES FEST.

Ambasadorul Statului Israel în România, Dr. Lior Ben Dor, a participat marți seară la deschiderea oficială a celei de-a X-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Idiș – TES FEST, organizat de Teatrul Evreiesc de Stat din București în perioada 21–30 mai.

Evenimentul a fost marcat de premiera spectacolului Cântarea Cântărilor, în regia lui Alexander Hausvater, un omagiu adus tradiției și culturii evreiești. În fața publicului prezent, ambasadorul a susținut un discurs în limba română, subliniind legăturile istorice dintre România și Israel.

„Este o onoare foarte mare pentru mine să fiu aici. (…) În seara aceasta ne vom bucura de Cântarea Cântărilor, o piesă care are o puternică legătură cu noi, cu istoria noastră, cu tradiția noastră. Limba idiș este foarte importantă pentru noi. De asemenea, știm că mulți români care au emigrat în Israel au contribuit la înființarea statului Israel, dar și la înființarea teatrului evreiesc”, a declarat Dr. Lior Ben Dor.

Festivalul TES FEST aduce pe scenă spectacole în limba idiș din mai multe țări și are ca scop promovarea teatrului evreiesc în peisajul cultural internațional.

Programul complet al Festivalului de Teatru Idiș - TES FEST


23 mai (vineri)

ora 18:00 Duet Chorny și Ghergus – De la cântece tradiționale idiș la cabaret. Concert Efim Chorny și Suzana Ghergus (Republica Moldova).

ora  19:00 De la ștetl la New York - Arta cântecului idiș (Jerusalem Lyric Studio –Israel).

24 mai (sâmbătă)

ora 11:00 - 13:00 Cântecul idiș în teatrul contemporan Avi Hoffman (SUA).

ora 15:00 - 17:00 Teatrul idiș – cântece de cabaret - workshop Aaron Kula (SUA).

ora 19:00 Mireasa de aur - Teatrul  Yiddishpiel (Israel) – spectacol teatru muzical.

25 mai (duminică)

ora 19:00 Celebrând împreună muzica idiș cu Avi Hoffman și Aaron Kula (concert – coproducție SUA) - România

Cu participarea: Rodica Gancea, Mihai Murariu, Mihai Pintenaru, Emil Bâzgă

26 mai (luni)


ora 11:00 - 13:00 Ecouri de rezistență și eliberare în cântece idiș - Zalmen Mlotek (SUA).

ora 19:00 Cântecele ghetoului - Teatrul Evreiesc Polonia – spectacol teatru muzical.

27 mai (marți)


ora 11:00 - 13:00 Armoniile tradiției: explorarea cântecelor teatrului idiș de la Goldfaden la Olshanetsky - workshop Zalmen Mlotek (SUA).

ora 19:00 – Fantezii bucureștene - concert Bucharest Klezmer Band (România).

28 mai (miercuri)


ora 11:00 - 13:00 Dansul așchenaz - wokshop de dans tradițional evreiescspecific evreilor Europei de est Mark Kovnatsky (Germania).

ora 17:00 - Avram Goldfaden – de la muzicalul idiș, la teatrul de revistă Conferință realizată în parteneriat cu Federația Comunităților Evreiești din România – Centrul pentru Studiul istoriei Evreilor din România “Wilhelm Filderman”, Centrul de Studii Ebraice, Facultatea de Litere, Universitatea București. Participă: Felicia Waldman (Universitatea București), Răzvan Voncu (Universitatea București), Sara Munteanu (Universitatea București), Florentina Ghimuț (Institutul Național al Patrimoniului), Anca Tudorancea (Universitatea București/ Centrul pentru Studiul istoriei Evreilor din România  “Wilhelm Filderman”).

ora 19:00  Stele rătăcitoare: muzică de teatru idiș din țara veche și cea nouă - concert coproducție TES România și National Yiddish Theatre Folksbiene SUA. Cu participarea: Andrei Miercure, Meda Topârceanu, Geni Brenda Vexler, Lorena Luchian, Mihai Nițu.

29 mai (joi)

ora 11:00 - 13:00 Dansul așchenaz - (wokshop de dans tradițional evreiesc specific evreilor Europei de est Mark Kovnatsky (Germania).

13.30-14.30 Conferință – concert Spiritul și tradiția idiș în operele lui Avram Goldfaden  coordonator Prof. Dr. STEPHAN POEN, Doctor în Medicină și
în Muzicologie la pian Mihai Murariu.

Cu participarea: Andrei Miercure, Meda Topârceanu, Geni Brenda Vexler, Lorena Luchian.

30 mai (vineri)

ora 11:00-13:00 Dansul așchenaz - wokshop Mark Kovnatsky (Germania).

ora 19.00 Melodii evreiești contemporane - concert coproducție Teatrul Evreiesc de Stat (România) și Mark Kovnatsky (Germania).

Cu participarea: Rodica Gangea, Bogdan Lifșin, Mihai Murariu, Sergiu Marin, Feras Sarmini, Emil Bâzgă, Alexandru Marian, Vlad Polgar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel