Alina Bica rămâne în arest preventiv

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, vineri, contestaţia depusă de fosta şefă a DIICOT Alina Bica faţă de arestul preventiv, potrivit Agerpres.

Instanţa supremă a respins şi contestaţiile altor trei persoane arestate împreună cu Bica, respectiv Emil Nuţiu, expert evaluator, Lăcrimioara Alexandru şi Dragoş Bogdan.

Pe 22 noiembrie, Alina Bica, Emil Nuţiu, Lăcrimioara Alexandru şi Dragoş Bogdan au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

Cei patru au făcut parte din Comisia Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, care, în martie 2011, a aprobat să i se plătească omului de afaceri Stelian Gheorghe suma de 377.282.300 lei, reprezentând despăgubiri pentru un teren de 13,0535 ha situat în Bucureşti, zona Plumbuita, deşi, în realitate, acel teren valora mult mai puţin.

Potrivit DNA, la data de 15 martie 2011, membrii comisiei, prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu, au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Emil Nuţiu, prin care a fost stabilită valoarea de 377.282.300 lei pentru terenul în suprafaţă de 13 hectare, prin supraevaluarea acestuia, ceea ce a condus la un prejudiciu de 263.327.559 lei (echivalentul a 62.548.113 euro, reprezentând supraevaluarea).

Citește și: Dosarul Bica. Crinuţa Dumitrean, arestată preventiv. Oana Vasilescu, cercetată sub control judiciar

Membrii comisiei, luând la cunoştinţă de concluziile raportului de evaluare a terenului, puteau constata că expertul a folosit, în cadrul metodei comparaţiei vânzărilor, variabile (terenuri) care nu erau asemănătoare cu terenul supus evaluării din punct de vedere al suprafeţei, locului amplasării şi datei evaluării, susţin procurorii.

Aprobarea raportului de evaluare întocmit de expert, corespunzător dosarului nr. 22714/FFCC, de către membrii comisiei s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. 7 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, care prevăd că, în baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel