Politicianul Alexandru Sassu a murit la vârsta de 65 ani.
Jurnalistul Victor Ciutacu a transmis un mesaj după moartea lui Alexandru Sassu.
”S-a dus unul dintre cei mai mișto colaboratori pe care i-am avut. Politician pe vechi, ștaif, clasă, altceva decât sărăciile care populează azi ecranele. Dumnezeu să-l odihnească!”, a fost mesajul transmis de Victor Ciutacu.
Și Ovidiu Zară a scris câteva rânduri: ”Alexandru Sassu, omul alături de care am fost in 1989 la Baricada de la Universitate, a murit azi dimineață, la numai 65 de ani. Eram născuți în aceeași zi, probabil de aceea ne înțelegeam. Pe 26 octombrie, Sasha împlinea 66 de ani, eu 52.Fost vicepreședinte al PD și mai apoi membru PSD, Sasha a fost un om care a spus mereu lucrurilor pe nume. Avea deseori gura mare, ca și mine. Și pentru această calitate l-am apreciat.Dumnezeu să îl odihnească în pace!”.
Şi Ioan Mircea Pascu a transmis un mesaj după această veste.
"Aflu cu consternare ca a dispărut dintre noi Alexandru Sasu, Sasa, in urma unui infarct, la numai 65 de ani.
Ne cunoșteam de multă vreme, de la începuturi, din FSN. A fost un om cu talent pentru politica, care a însemnat ceva in politica românească. Dzeu sa îl ierte!", a scris acesta pe Facebook.
Alexandru Sassu a fost vicepreședinte al PD și mai apoi membru PSD. În 1998, a fost ministru pentru relația cu Parlamentul. În perioada 1992 -1996, a fost deputat de Brăila. Între anii 1996-2000, Alexandru Sassu a fost deputat de București. Între anii 1996-1998 a fost vicepreședinte al Comisiei pentru cultură. Din 2000, a fost lider al Grupului parlamentar al PD. De profesie, era inginer. Absolvise Institutul Politehnic, București. Avea doi copii.
În iunie 2007, a fost validat de camerele reunite ale Parlamentului pentru funcția de membru în Consiliul de Administrație și Director General (interimar) și apoi, începând cu data de 2 septembrie 2007, a fost confirmat oficial în funcția de Președinte-Director General al companiei publice de televiziune, SRTV (Televiziunea Română), fapt care s-a lovit de nemulțumirea lui Traian Băsescu, președintele României.
După ce a plecat din funcția de Președinte-Director General al SRTV, Alexandru Sassu a condus mai multe companii private de media și s-a remarcat ca analist politic.
A participat activ la Revoluția din Decembrie 1989, fiind unul dintre liderii Baricadei și al grupului care a ocupat în 22 Decembrie sediul CC al PCR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News