Viceprimarul Gâdiuţă și fondator al USR, dat afară din partid de biroul condus de Vlad Voiculescu. ”M-au tocat despre nuntă. M-au acuzat că am făcut-o prea târziu faţă de cununia civilă”

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Viceprimarul a fost eliminat din USR cu trei săptămâni înainte de alegerile interne.

Alexandru Gâdiuţă, viceprimarul Sectorului 6, declară că va recurge la toate mijloacele disponibile la nivel intern și extern pentru a contesta decizia de excludere din USR și afirmă că își va exercita în continuare mandatul.

Voi folosi toate căile de atac interne şi externe împotriva acestei decizii. Totul este o mizerie. Voi depune plângere împotriva celor care m-au calomniat. Odată cu această înscenare am aflat lucruri despre inchizitorii mei, lucruri pe care, dacă se confirmă după ce le verific, vi le voi comunica vouă şi organelor abilitate sub formă de plângeri. Voi continua mandatul, voi continua să lupt pentru comunitate”, a scris Alexandru Gâdiuţă pe Facebook.

Decizia a fost luată de Biroul Municipal condus de Vlad Voiculescu

”Azi noapte, după aproximativ două ore de audieri, Biroul Municipal condus de Vlad Voiculescu a decis să mă excludă din USR, partid pe care l-am fondat împreună cu Nicuşor Dan şi alţi oameni dornici de schimbare în 2015. Am demontat toate acuzaţiile, supoziţiile şi calomniile, dar nu a contat. Fracturi de logică lipsite de dovezi au stat la baza excluderii. Cronologic, am fost acuzat în sesizare de angajarea de userişti în instituţiile pe care le am în coordonare prin mecanisme similare celor folosite de PSD şi PNL. Dar şi de faptul că aş fi permis ca una dintre instituţiile pe care le am în coordonare să fie utilizată ca ”poartă de intrare discretă pentru toţi membrii PNL Sector 6”, care ar fi câştigat acolo concursuri şi au intrat astfel în administraţia locală”, a scris Gâdiuţă.

De asemenea, el adaugă că a explicat membrilor Biroului Municipal că un viceprimar nu are atribuții de angajare a personalului și că în administrația locală apartenența politică nu ar trebui să fie un criteriu pentru beneficii sau respingere, dar aceste argumente nu au avut niciun impact.

”Tragi-comic. Nu există astfel de presiuni. Mai mult, oameni din administraţie care au dorit să se alăture voluntar USR Sector 6 nu au fost acceptaţi de conducerea filialei. M-au acuzat de schimbarea unor directori la Administraţia Şcolilor şi de nişte achiziţii la care nu am fost parte şi la care, din contră, nu am voie să fiu parte în procesul de contractare. Le-am explicat asta, nu au venit cu nici o dovadă împotriva mea, dar nu a contat”, scrie viceprimarul Sectorului 6.

Mai menționează că a fost pus în situația de a fi întrebat chiar despre cadourile primite de la anumite persoane care au participat la nunta sa.

”Bomboana de pe colivă - cam 30 de minute de audieri m-au tocat despre nunta pe care am făcut-o în timpul mandatului, anul trecut. M-au acuzat că am făcut nunta prea târziu faţă de cununia civilă (?!) au scris în sesizare inclusiv că ”în contextul ocupării unei funcţii publice este de datoria oricărui membru de partid să evite astfel de expuneri. Acest mod de a dobândi venituri, pe durata unui mandat într-o funcţie publică în care ai decizie asupra unui buget important, ridică foarte multe suspiciuni şi constituie un risc de imagine foarte mare pentru USR””, a mai precizat acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel