Al doilea om în stat, poziție tranșantă față de alegerile anticipate

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a vorbit miercuri despre posibilitatea organizării de alegeri anticipate, după ce premierul Victor Ponta și-a anunțat demisia, împreună cu întregul Guvern.

Al doilea om în stat consideră că soluţia alegerilor anticipate ar însemna o perioadă de instabilitate şi blocaj la nivelul Guvernului.

'Nu sunt de părere că ar fi oportună soluţia alegerilor anticipate, pentru că acest lucru ar însemna o perioadă de instabilitate şi de nefuncţionare practic, de blocaj la nivelul Guvernului. Guvernul, în aceste condiţii, până la organizarea de anticipate, după cum probabil se ştie, nu poate să ia decizii majore, poate să ia numai deciziile curente. Suntem la finele anului. Trebuie să luăm o serie de decizii importante - cum ar fi bugetul, pentru că numai pe baza lui vom putea să asigurăm corecta funcţionare a instituţiilor statului, plata obligaţiilor referitoare la salarii, pensii, finanţarea proiectelor. Deci o soluţie de alegeri anticipate ar duce pentru o certă perioadă de timp lungă practic la o paralizie a instituţiilor statului, cu toate riscurile care decurg de aici', a afirmat Tăriceanu, la Senat.

[citeste si]

El a propus ca România, care a fost până în prezent 'un pilon de stabilitate în zonă', să nu adopte soluţia alegerilor anticipate.

'Există şi alte considerente politice pe care trebuie să le avem în vedere, şi anume situaţia din R. Moldova, care este, la fel, una de instabilitate politică. Nu cred că România care, până acum, a fost un reper sau poate un pilon de stabilitate politică în regiunea estică a UE, poate să îşi permită astfel de situaţii, de a crea îngrijorări suplimentare faţă de problemele pe care UE le traversează. Cred că avem şi noi responsabilitatea noastră de care trebuie să dăm dovadă, să o conştientizăm, şi propunerea noastră este de a nu merge pe o astfel de soluţie. Atâta vreme cât în Parlamentul ales în mod democratic şi legitim există o majoritate, să încercăm să ieşim din impasul politic în care ne găsim printr-o soluţie politică, soluţie care este una, în final, negociată, inclusiv prin rolul preşedintelui. Este important ca premierul interimar să aibă şi un sprijin politic, pentru că altfel se creează o dificultate majoră de guvernare în lipsa unui sprijin politic', a mai spus Tăriceanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel