Aglomerație la secțiile de votare din Londra!? Ce spune Ambasada României

Aglomerație la secțiile de votare din Londra!? Ce spune Ambasada României.

Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord avertizează într-o postare pe pagina sa de Facebook că există riscul unor uşoare aglomerări la cele două secţii de votare din zona Stratford şi la secţia din zona Barking, unde duminică în primele cinci ore ale zilei au votat peste 3.000 de alegători în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, scrie Agerpres. 

Există riscul unor uşoare aglomerări. Pentru a evita riscul să aşteptaţi 30-40 de minute pentru a vă exercita dreptul de vot, recomandăm celor care locuiesc în #DAGENHAM, #NEWHAM, #ILFORD, #ROMFORD, #BARKING, #STRATFORD, #ENFIELD să folosească una din celelalte 16 secţii din Londra, se spune în mesaj.

Cele mai apropiate sunt cele două secţii de votare de la ICR Londra 1 Belgrave Square, Knightsbridge, Londra, SW1X 8PH dacă intenţionaţi să votaţi astăzi la #AlegeriPreşedinteleRomâniei, recomandă ambasada.

19 secții de votare la Londra

În Londra au fost înfiinţate 19 secţii de votare, dintre care 12 în zona de nord a oraşului, o mare parte dintre ele înregistrând aproximativ 1.500 de alegători după 2 zile de vot.

În întreg Regatul Unit au fost organizate 72 de secţii de votare şi până duminică la 16:00 ora României au votat peste 118.000 de alegători la urne şi 309 prin cprespondenţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel