Agenţia Europeană a Medicamentului recomandă retragerea de pe piaţă a medicamentului Zinbryta pentru tratamentul sclerozei multiple.
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat miercuri suspendarea imediată şi retragerea de la comercializare a Zinbryta, un medicament folosit în tratamentul sclerozei multiple (SM), din cauza riscului de inflamaţie cerebrală, informează AFP.
Recomandarea survine după descoperirea a 12 cazuri de inflamaţie cerebrală la nivel global, printre care un caz de encefalită şi unul de meningo-encefalită, care au provocat decesul a trei persoane, precizează agenţia într-un comunicat.
Analiza preliminară a datelor a dus la concluzia unei posibile legături între cazurile declarate şi utilizarea Zinbryta, care ar putea fi de asemenea legată de grave reacţii imune afectând mai multe organe, subliniază EMA. EMA recomandă încetarea prescrierii, retragerea tuturor loturilor existente, oprirea imediată a tratamentelor în curs de desfăşurare şi înlocuirea acestui produs cu un alt medicament, urmată de monitorizarea pacienţilor timp de cel puţin şase luni.
[citeste si]
Laboratoarele Biogen Idec Ltd, compania care comercializează medicamentul, a solicitat deja retragerea autorizaţiei de punere pe piaţă a produsului şi a informat EMA cu privire la sistarea studiilor clinice, se mai precizează în comunicatul agenţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu