EXCLUSIV  Adjudecat: “Fete pe pod” de Munch, la 54,5 milioane de dolari

După Londra, licitaţiile newyorkeze de toamnă atrag în zilele acestea toate privirile. Aici se stabilesc, de obicei, recordurile, aici se află cele mai fierbinţi aşteptări ale vânzătorilor şi ale colecţionarilor.

Sezonul  a început cu artă modernă Sotheby’s, în 14 şi 15 noiembrie, va continua în 15 şi 16 cu arta modernă şi contemporană la Christie’s şi Phillips şi se va încheia cu arta contemporană la  Sotheby’s în 17 şi 18 noiembrie.

Tabloul Fete pe pod, de Edward Munch, a fost adjudecat ieri, la licitaţia de la Casa  Sotheby's din New York cu 54,5 milioane de dolari, devenind a doua cea mai scumpă opera a maestrului norvegian. În 2012, Strigătul a bătut recordul de artist cu suma de 119,9 milioane de dolari.

Modernitatea lui Edward Munch (1863-1944), acest pionier al expresionismului, continuă să-i încânte pe colecţionari, iar casele de licitaţie sunt fericite să-l aibă pe agenda lor.

Pictat în 1902, Fete pe pod, a fost printre cele mai aşteptate propuneri ale sezonului de toamnă al licitaţiilor de artă de la New York.

De altfel, lucrarea nu încetează să-şi mărească preţul. Ea a fost cumpărată cu 7,7 milioane de dolari în 1996 şi cu 30,8 milioane în 2008.

În aceeaşi licitaţie, s-a vândut o altă operă remarcabilă, un Picasso din seria Pictorul şi modelul său, care a ieşit pentru prima data din colecţia particulară Stretch, de la achiziţia ei, în 1968. Ciocanul a căzut la suma de 12,9 milioane de dolari. Estimarea iniţială fusese de 12-18 milioane.

La licitaţie au participat în persoană sau prin telefon 600 de colecţionari şi negustori de artă din Rusia, Asia, Europa şi Statele Unite. Suma totală încasată a fost de 151,9 milioane, ceea ce l-a făcut pe Simon Shawn, responsabilul secţiunii operelor impresioniste şi moderne de la Sotheby’s, să declare că “piaţa de artă este foarte solidă”.

Între operele vânate de colecţionari, anunţate de Casa Christie's figurează lucrări semnate de Roy Lichtenstein, Robert Rauschenberg, Alexander Calder, Agnes Martin, Andy Warhol, Jackson Pollock, Christopher Wool, Cy Twombly, Jean-Michel Basquiat, Richard Price, Jean Dubuffet, Gerhard Richter, Josef Albers şi, bineînţeles, de triumfătorul de la Evening Sale din Londra, Adrian Ghenie.


Printre alte opere de valoare muzeală ce vor fi dispersate săptămâna aceasta, figurează Moară de Monet, evaluată de  Christie's la 45 de milioane de dolari, iar în zona artei contemporane, impunătoarea Untitled XXV de Willem de Kooning, estimată la 40 de milioane de dolari. În 2006, ea fusese achizionată, tot la New York, cu 27.120.000 de dolari.

În următoarea licitaţie de la Sotheby’s protagonistă va fi colecţia Steven Ames, a unui finanţist dispărut recent, păstrată la Whitney şi la National Gallery din Washington.

Circulă zvonul potrivit căruia, pentru a învinge concurenţa la încredinţarea acestei dispersări, casa de licitaţie a garantat vânzarea la 100 de milioane de dolari. Oricum, vor fi oferite capodopere de Gerhard Richter, dintre care două estimate la minimum 20 de milioane de dolari, Willem de Kooning, Jean-Michel Basquiat, David Hockney, George Baselitz şi Anselm Kiefer. Printre cele mai frumoase piese de artă modernă se află o surprinzătoare pictură de Lazlo Moholy-Nagy din 1922-23.

Şi la Phillips se anunţă cam aceeaşi artişti şi acelaşi gen de lucrări. Spicuim câteva: un Gerard Richter din 1963, care i-a aparţinut lui Günther Uecker şi poate şi milionarului Paul Allen, este estimat la 25-35 de milioane de dolari. O operă de Clifford Still din 1948-49, este propusă la 12-18 milioane de dolari, iar Poarta de David Hockney din 2000, este evalaută la 6.8 milioane de dolari.

La New York, Italia este reprezentată de colecţia de design şi artă contemporană a lui Francesco Carraro, colecţionar şi moştenitor avizat al unei familii de întreprinzători veneţieni, ce va fi disperată la Christie’s.

Frumoasa lucrare din 1957 a lui Alberto Burri, intitulată Rosso Combustione Plastica, publicată adesea şi cu o interesantă istorie expoziţională, este estimată la 3-4 milioane de dolari,  Leonardo de Mario Schifano, datată 1963, este anunţată la 250.000-350.000, un Alighiero Boetti din 1990 este propus la suma de 800.000-1.200.000 de dolari. Completează catalogul o pictură din 2011 de Giuseppe Gallo, artist din Şcoala Romană, un important Cavaler de Marino Marini din 1951, şi el foarte des publicat, şi o serie de opere ale unor artişti din mişcarea Arte Povera şi Pop din Roma.

La Sotheby’s pot fi achiziţionate Turistul care mânâncă pâine de Michelangelo Pistoletto (1.000.000 – 1.500.000 de dolari), Untitled de Rudolf Stingel, lucrare din 2010, provenind de la Gagosian (2.000.000 – 3.000.000 de dolari), o teracota de Lucio Fontana din 1956 (100.000 – 150.000 de dolari), un mic bronz de Arnaldo Pomodoro (20.000 – 30.000 de dolari)…

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel