Iohannis, Cîțu și Orban, sub LUPA Adinei Buzatu. Ce spune stilista despre ținutele de la congresul PNL: Un lucru pe care l-aș remarca

Foto: Instagram Adina Buzatu
Foto: Instagram Adina Buzatu

Adina Buzatu a făcut analiza vestimentară a politicienilor de la Congresul PNL.

Liberalii au defilat în haine alese, sâmbătă, la Romexpo, în cadrul Congresului PNL. Stilistul vestimentar Adina Buzatu a analizat, pentru Spectacola, ținutele cu care s-au prezentat politicienii la vot.  

Aproape 5000 de delegaţi din întreaga ţară s-au înregistrat la congres, după cum a anunţat preşedintele Comisiei de organizare, Theodor Stolojan. Pentru şefia PNL candidează actualul preşedinte, Ludovic Orban, şi premierul Florin Cîţu.

Cei doi candidaţi şi-au prezentat, anterior, moţiunile cu care candidează: Ludovic Orban - "Forţa Dreptei" şi Florin Cîţu - "România Liberală". De asemenea, tot astăzi vor fi aleşi preşedinţii Curţii de Arbitraj şi ai Comisiei Naţionale de Revizie şi Cenzori.

Liberalii s-au îmbrăcat „țiplă”. (VEZI FOTOGRAFIILE AICI)

Adina Buzatu, unul dintre cei mai cunoscuți stiliști vestimentari din România, este impresionată de ținutele alese de politicieni pentru acest eveniment. 

„Toate ținutele au fost office-elegante. Se vede clar că aul luat în calcul importanța evenimentului. Toată lumea e aranjată, costumele impecabile, cămășile cum trebuie, cravatele la fel, detaliile puse la punct. Se vede clar, din ținute, că nimeni nu s-a îmbrăcat întâmplător”, a declarat Adina Buzatu pentru SPECTACOLA.RO

Despre Klaus Iohannis, stilista spune că a fost inspirat în alegerea costumului, iar albastrul Midnight l-ar avantaja pe președintele României. 

„Și președintele Iohannis a abordat o ținută frumoasă. Albastrul acesta nu este un bleumarin, este un albastru Midnight, care îi vine foarte bine și îl pune evidență”, a mai spus Adina Buzatu. 

Cu toate că liberalii și-au ales cu grijă ținutele cu care s-au prezentat la vot, un detaliu le-a scăpat. Adina Buzatu spune că mulți dintre politicieni nu aveau nodul de la cravată „ca la carte”. 

„Un lucru pe care l-aș remarca, la mulți dintre participanți, nodul de la cravată, care ar trebui să aibă un fald dedesubt, să fie un pic mai natural așezat. Dar este un detaliu extrem de mic. În rest, absolut toate ținutele au fost „țiplă””, a subliniat stilista. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel