Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a semnat duminică la Amman, cu omologul său iordanian, Nasser Judeh, două acorduri între guvernele celor două ţări privind dezvoltarea utilizării paşnice a energiei nucleare - primul de acest tip încheiat cu o ţară din Orientul Mijlociu - şi transportul rutier internaţional de persoane şi mărfuri.
În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au discutat despre continuarea şi aprofundarea dialogului politico-diplomatic, care, de altfel, în ultimii ani a cunoscut o dezvoltare intensă. "Regatul Haşemit al Iordaniei este unul dintre partenerii noştri cei mai de încredere din Orientul Mijlociu. Împărtăşim valori comune şi avem viziuni similare asupra evoluţiilor regionale. Consider că Iordania reprezintă un factor de moderaţie deosebit de important în Orientul Mijlociu. Sunt foarte încântat că am deschis acest an diplomatic românesc prin vizita oficială în Regatul Haşemit al Iordaniei", a declarat ministrul român de externe în cadrul conferinţei de presă care a avut loc după întâlnirea bilaterală, informează Agerpres.
Cei doi miniştri au discutat despre oportunităţile de cooperare bilaterală în multiple planuri, inclusiv din perspectiva avantajelor oferite de calitatea României de stat membru al Uniunii Europene, precum şi de semnarea recentă a noului Plan de Acţiune PEV (Politica Europeană de Vecinătate) UE-Iordania. "Rolul stabilizator al Iordaniei în regiune, angajamentul său reformist şi, în consecinţă, încrederea de care se bucură la nivelul comunităţii europene, sunt dovedite de obţinerea, de către Regatul Haşemit, în octombrie 2010, a 'statutului avansat' în relaţia cu Uniunea Europeană, odată cu semnarea unui nou Plan de Acţiune PEV UE-Iordania", a subliniat ministrul Baconschi.
Din perspectiva noului statut al raporturilor dintre UE şi Iordania, cei doi miniştri de externe au stabilit promovarea şi instituţionalizarea, în următoarea perioadă, a unui parteneriat avansat între România şi Regatul Haşemit. "Am susţinut cu tărie obţinerea de către ţara dumneavoastră a statutului avansat în relaţia cu UE. Nu doar ca stat membru al UE, ci şi din perspectivă bilaterală, suntem determinaţi să lucrăm în cadrul acestui parteneriat avansat dintre România şi Iordania. Am reuşit să dezvoltăm nu numai cadrul juridic bilateral - în care este cuprinsă şi partea de relaţionare economico-financiară - dar avem în vedere organizarea unui Forum Economic Româno-Iordanian la Bucureşti. Există dorinţă din partea ambelor părţi pentru a încuraja şi susţine prezenţa companiilor româneşti pe piaţa iordaniană", a subliniat Theodor Baconschi.
Cei doi oficiali au efectuat un schimb de opinii pe teme de interes regional, în special pe tema Procesului de pace în Orientul Mijlociu. Şeful diplomaţiei române a accentuat rolul stabilizator al Iordaniei în regiune şi demersurile sale în sprijinul soluţionării paşnice a conflictului israeliano-arab. Totodată, a arătat că România acţionează ca "factor de încurajare" pentru demersurile menite să conducă la soluţionarea paşnică a conflictului din Orientul Mijlociu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu