Accidentul aviatic din Iran, soldat cu 70 de morţi şi 32 de răniţi

iran air
iran air

Cel puţin 70 de persoane au murit şi alte 32 au fost rănite după prăbuşirea unui avion al companiei aeriene Iran Air în nord-vestul Iranului, a anunţat un reprezentant al serviciilor de urgenţă, citat de agenţia oficială IRNA.

"Conform informaţiilor primite, 70 de persoane au murit şi alte 32 au fost rănite", a declarat Heydar Heydari, director-adjunct al serviciilor de urgenţă iraniene, informează Mediafax. Avionul Iran Air, cu 105 persoane la bord, s-a prăbuşit în apropierea oraşului Orumiyeh şi, iniţial, autorităţile anunţaseră că în urma accidentului au supravieţuit cel puţin 50 de persoane.

Accidentul s-a produs în jurul orei locale 19.45 (18.15, ora României), conform site-ului Internet al televiziunii de stat iraniene. "Avionul a decolat de la Teheran cu o oră întârziere şi, din cauza condiţiilor climatice nefavorabile, s-a prăbuşit în apropiere de Orumiyeh", a declarat un reprezentant al autorităţilor locale.

Agenţia de presă Fars a precizat că avionul este un Boeing şi aparţine companiei aeriene naţionale iraniene. Conform agenţiei Ilna, la bordul aparatului se aflau 95 de pasageri şi zece membri ai echipajului.

Massoumi a afirmat că operaţiunile de salvare sunt îngreunate din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, cu ninsori abundente în zona unde s-a produs accidentul şi unde stratul de zăpada are circa 70 de centimetri. Toate cursele între Teheran şi Orumiyeh au fost anulate din cauza condiţiilor meteorologice.

În ultimii zece ani, Iranul a înregistrat mai multe catastrofe aeriene, soldate cu peste 900 de victime. Avioanele civile şi militare iraniene sunt învechite şi nu beneficiază de servicii de întreţinere corespunzătoare, în principal din cauza embargoului american care vizează toate componentele pentru industria aeronautică, impus în anii '80, după revoluţia islamică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel