Accident produs de o mașină fără șofer. "Nu îmi venea a crede!"

Accident
Accident

Un accident produs de o maşină fără şofer s-a produs, luni după-amiază, în municipiul Botoşani, în zona intersecţiei dintre Calea Naţională şi strada Uzinei.

Autoturismul, fără nicio persoană în interior, a pătruns în intersecţie şi a lovit în plin o altă maşină al cărei şofer tocmai plecase de la semafor, scrie Agerpres.

"M-am trezit cu maşina în faţă, fără şofer, fără nimic. Am încercat să evit, dar nu am mai avut timp. Am încercat să fac o manevră să îl evit, dar nu am mai avut cum. Când m-am dat jos şi am văzut că nu e şofer, nu îmi venea a crede", a declarat şoferul celeilalte maşini implicate.

Potrivit martorilor, maşina era parcată la câteva sute de metri mai sus de locul producerii accidentului şi este posibil ca aceasta să fi sărit din viteză şi să se fi pus în mişcare necontrolat. Poliţiştii de la Biroul rutier din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani au ajuns la faţa locului, au ridicat maşina pentru a decongestiona intersecţia, urmând ca apoi să îl identifice pe proprietar şi să îl sancţioneze. Proprietarul maşinii va fi amendat pentru neasigurarea autoturismului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel