Accident cu 7 victime. Un copil de cinci luni se numără printre răniţi

Ambulanță
Ambulanță

Şapte persoane, cu vârste cuprinse între 5 luni şi 71 de ani, au ajuns, miercuri, la Unitatea de Primiri Urgenţe SMURD Târgu Mureş, după ce au fost victimele unui accident rutier produs la intersecţia DN 14A cu DC 83, în apropierea satului Bobohalma.

"La intersecţia DN 14A cu Drumul Comunal 83 a avut loc o tamponare între două autoturisme, unul condus de un bărbat de 53 de ani, din Târnăveni, şi celălalt, condus de un bărbat de 31 de ani, din Mediaş. Din primele cercetări se pare că neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers este cauza accidentului. Au rezultat 7 victime, cu vârste între 5 luni şi 71 de ani, patru bărbaţi şi trei femei", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, Ramona Varodi.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş a precizat că, în urma accidentului, au rezultat un pacient rănit încadrat în cod roşu, patru în cod galben şi două în cod verde, toate necesitând îngijiri medicale.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că, după ce a fost închisă pentru cercetările la faţa locului, circulaţia rutieră a fost reluată pe DN 14A, în zona localităţii Bobohalma şi că valorile de trafic au crescut uşor în urma evenimentului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel