EXCLUSIV  15 mai, prima zi de relaxare. Marea evadare: A fost nebunie în trenuri

Trenul pe ruta București - Viena / Foto Andrada Oană
Trenul pe ruta București - Viena / Foto Andrada Oană

S-a întâmplat să am bilet de tren vineri spre sâmbătă noapte, adică pe 15 mai - prima zi cu măsurile de relaxare - și nu m-am așteptat la nimic din ce s-a întâmplat. 

Înainte să anunțe Iohannis și Cîțu măsurile de relaxare care au intrat în vigoare pe 15 mai, s-a întâmplat să-mi iau un bilet de tren din Sighișoara spre București, pentru 15 mai, ora 02:07. M-am gândit că e noapte, că e mai liniște, că pot să dorm liniștită... poate și pe două scaune. Mai fusesem cu trenul noaptea și niciodată nu mă simțisem „fără aer” din cauza numărului mare de călători. 

Ei bine, imediat ce s-a anunțat că prima parte a măsurilor de relaxare se aplică de pe 15 mai, inclusiv eliminarea restricției de circulație noaptea, m-am gândit că planul meu s-ar putea să dea greș. Și totuși, am avut speranța că n-are cum să fie chiar „măcel” pe locurile din tren. Vorba aia, mulți se simt mai în siguranță dacă pleacă în călătorii ziua. 

Dar asta n-a mai contat. Am ajuns în gară undeva pe la 01:50 și peronul era plin. Familii cu copii și bagaje peste bagaje. Mi-am pus mâna în cap și am zis „Aia e”, știți voi - vorba românului. Și totuși, nu știam ce e încă în tren. 

„Vai, ce e în tren! Au urcat și 24 de cetățeni nepalezi”

Când trenul a oprit, un controlor s-a dat jos și m-a întâmpinat cu „Vai, ce e în tren! Au urcat și 24 de cetățeni nepalezi!”. Super, ce să zic. Sunt pregătită de orice. Și așa am urcat în tren ca pentru război. 

Mult spus... am urcat. Înainte să pot intra în vagon, am stat umăr la umăr cu câțiva cetățeni care nu prinseseră locuri și așteptau o soluție. Am reușit să trec de ei la insistențele controlului. Cu ei nu știu ce s-a întâmplat, dar eu știu sigur că n-am putut să închid un ochi toată noaptea. 

În fine. Când am intrat în vagonul în care aveam loc, am auzit din gurile altor călători ce aveam eu în cap. Da, v-ați prins: *Ce fac eu aici? Cum stau eu așa? Sper să nu plângă copiii ăștia prea mult. Doamne, cum ar fi să coboare din ei la prima stație?*.

Mi-am luat inima în dinți și mi-am căutat locul. La geam, undeva într-un colț... parcă nu părea așa rău. În fața mea, o femeie dormea pe două scaune, printre alte bagaje, iar lângă mine, un bărbat. Am aflat ulterior că puștiul care sforăia lângă era al lor. Și asta pentru că bărbatul de lângă mine se tot ducea să-l ridice când el cădea, în somn, pe jos. Acum când scriu, ceva mi se pare amuzant. Atunci îmi venea doar să plâng. 

După o perioadă în care în tren, recunosc, chiar mai puteai să respiri, noaptea de vineri spre sâmbătă, 15 mai, a fost revenirea la normalitate pentru mine. La o normalitate la care, sincer, speram să nu mă întorc. „Dar de ce ați acceptat să mergeți cu trenul dacă nu aveți locuri?” - le mai spunea din când în când controlorul persoanelor care stăteau „pe lângă”. Auzeam apoi niște vorbe mai în șoaptă, mai... nu mai înțelegeam. Dar hei, am pățit și mai rele de atât. Mă bucur doar că nimeni n-a pornit vreo boxă cu muzică populară sau manele, cum mi se mai întâmpla înainte.

Acum, timp de șase ore, am auzit doar plânsetele copiilor, întrebări nesfârșite cu „Aici coborâm? Dar aici? Mamă, l-ai văzut pe ăla cum doarme?”, niște sticle lăsate aiurea de pasageri și diverse sunete pe care le mai scot oamenii în somn. Mă bucur pentru ei că au putut să doarmă, chiar mă bucur.

Eu am ajuns la destinație ca după un război. Gara din București mi s-a părut mai frumoasă ca niciodată. Și metroul? Vai, cât spațiu era în metrou!

La întoarcere, „măcel” spre Brașov

Deja știam ce mă așteaptă, așa că nu pot să spun că m-a luat pe nepregătite. Am plecat din nou pe 16, de data asta după-amiază. M-am urcat printre primii în tren, din gara din București, ca să nu cumva să îndrăznesc să fiu surprinsă. Drumul din București a fost cumva mai ok, după două ore și 17 minute. Asta pentru că majoritatea au coborât în Brașov, inclusiv copiii care m-au făcut să mă gândesc serios, în acest timp, la cum îi voi educa pe ai mei. 

Recunosc. Ceva însă m-a surprins când am urcat în trenul ăsta. Aveam loc în vagonul 1, clasa II-a. M-am întrebat imediat dacă nu cumva e clasa I și am greșit eu. Doar că s-au întrebat și alții, între ei: „Asta e clasa a II-a?”. De ce? Pentru că, pentru prima dată de când merg cu CFR Călători, scaunele păreau noi și nu miroseau de parcă trei pasageri înaintea mea își făcuseră nevoile acolo. Toaletele la fel, erau curate. Uau! Mulțumesc, CFR Călători!

Bine, ruta trenului era, de fapt, era București - Viena. Oare să fi contat asta? Nu știu. Am apucat să fac o poză, ca idee, pe la finalul drumului, când cei rămași lângă mine, în tren, se duseseră la fumat, la una dintre opriri. E poza principală a articolului.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy