Rusia, o nouă lovitură dată Turciei. A suspendat regimul fără vize

Rusia impune noi sancțiuni Turciei, după doborârea avionului de vânătoare. Serghei Lavrov, ministrul de externe rus, a declarat la finalul întrevederii cu omologul său sirian Walid Muallem, că a decis să suspende regimul fără vize cu Turcia de la începutul lui 2016, informează TASS și AFP.

'Conducerea Federației Ruse a luat decizia de a suspenda regimul fără vize care funcționează între Rusia și Turcia. Această decizie va intra în vigoare la de la 1 ianuarie', a spus Lavrov.

Înainte de consultările cu Muallem, șeful diplomației ruse a declarat că Ankara 'a depășit limitele admisibilului și acest lucru ar putea duce Turcia într-o situație complicată'.

Tensiunile au continuat să se adâncească între Rusia și Turcia, după incidentul de marți, când un bombardier rus Su-24 a fost doborât de aviația turcă pe motiv că a încălcat spațiul aerian al Turciei. Moscova susține contrariul și afirmă că aparatul său nu a părăsit spațiul aerian al Siriei, unde era angajat în campania de lovituri aeriene împotriva pozițiilor grupărilor islamiste.

[citeste si]

Imediat după incident, MAE rus le-a 'recomandat' rușilor să evite în viitorul apropiat călătoriile în Turcia, iar la scurt timp agenția federală pentru turism, Rosturism, le-a recomandat operatorilor din domeniu să retragă de la vânzare pachetele turistice în această țară. Joi, MAE rus le-a cerut rușilor aflați pe teritoriul Turciei să revină în țară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel