Parlamentul îl poate ţine pe Băsescu suspendat până pe 21.08. Care este miza

[] []

31 iul 2012 / 13:30

Salveaza PDF Print Comentarii 23 accesari
sala-plenului-parlamentul-romaniei
sala-plenului-parlamentul-romaniei
Traian Băsescu a anunţat că revine la Cotroceni pentru că 10,5 milioane de români au stat în case şi astfel i-au dat votul de încredere. Validarea referendumului trebuie să treacă însă de controlul Parlamentului, care este în vacanţă parlamentară şi se reuneşte pe data de 21 august. Până atunci, nu există obligaţia constituţională de a se reuni în Sesiune Extraordinară. Sorin Minea, preşedintele Patronatului Romalimenta, atrage însă atenţia că USL, mizează pe aflarea datelor de la refendumul din 2011 până atunci.  USL ar putea depune o contestaţie la Curtea Constituţională. Chiar dacă aceasta nu primeşte aviz pozitiv, USL va lansa tema în discuţie la prima reunuine a Plenului. Atunci va intra în joc punctul 3 din decizia CCR care stipulează că "Parlamentul decide calea de urmat." În joc intră însă o altă strategie. USL va trage de timp, iar până la revenirea Parlamentului să fie publicate rezultatele recensămânutului. Datele de la recensământ ar putea da peste cap tot calculul şi ar putea arăta că, în condiţiile reale ale populaţiei cu drept de vot, referendumul ar fi fost validat. Cu aceste două dovezi USL merge în Parlament şi cere validarea referendumului de pe data de 29 iulie. Traian Băsescu face calculul la datele recensământului din 2002, dar USL va arăta că la nivel practic nu mai avem 18 milioane de votanţi în România. Conform unor date provizorii, din recensământ reiese că în România mai sunt puţin peste 15 milioane de persoane cu drept de vot. La acest scor referendumul ar fi validat cu condiţia de prezenţă de 50 plus 1%. Presiunea populară şi presiunea politică ar putea determina Parlamentul să valideze referendumul. Cele două argumente invocate de USL ar putea conduce la demiterea lui Traian Băsescu şi păstrarea ca interimar a lui Crin antonescu până la organizarea de alegeri prezidenţiale anticipate.  
VOTEAZA ARTICOLUL

STIRE RECOMANDATA

SIMONA HALEP - ZARINA DIYAS la ROLAND GARROS LIVE SCORE

Anca Murgoci / 24 mai, 23:25

SPORT

Autobuz revoluționar ce permite mașinilor să circule pe sub el - Video

25 mai, 12:55

Array ( [id] => 506513 [title] => Autobuz revoluționar ce permite mașinilor să circule pe sub el - Video [supratitle] => [description] =>

Chinezii revoluționează lumea cu un nou model de autobuz, care se construiește deja în oraşul Changzhou.

[title_homepage] => Autobuz revoluționar ce permite mașinilor să circule pe sub el - Video [description_homepage] => [title_rss] => [description_rss] => [title_tpu] => [content] =>

Participanţii la ediţia a 19-a a Beijing International High-Tech Expo, desfăşurată în perioada 19-22 mai 2016, au putut admira replica în miniatură a unui autobuz ce poate circula deasupra şoselelor, permiţând autoturismelor cu o înălţime maximă de 2,1 metri să se deplaseze sub el.

Noul vehicul, care urmează să ia locul a 40 de autobuze actuale, va circula pe două benzi de circulaţie în acelaşi timp şi va avea o capacitate de până la 1.400 de pasageri.

Modelul, cu un design asemeni unui metrou, va călători pe o pistă specială cu o viteză maximă de 65 km/h și va fi alimentat cu energie electrică, relatează descopera.ro.

În momentul de faţă, compania chineză Transit Explore Bus construieşte un model la scară reală al unui astfel de autobuz, care urmează să fie pus în funcţiune în oraşul Changzhou, în luna iulie.

[allow_comments] => 0 [keywords] => [source] => [author] => [author_id] => 20 [old_id] => 0 [old_entity_id] => 0 [editor] => 20 [reporter] => 0 [gplusid] => [date_published] => 2016-05-25 12:55:05 [date_updated] => 2016-05-25 13:03:24 [date_in] => 0000-00-00 00:00:00 [date_out] => 0000-00-00 00:00:00 [video_files] => 0 [audio_files] => 0 [image_files] => 1 [other_files] => 0 [article_status] => 3 [article_main_type] => 0 [article_type] => standard [summary] => [custom_article_type] => [slug] => autobuz-revolu-ionar-ce-permite-ma-inilor-sa-circule-pe-sub-el-video [meta_info] => [old_show_id] => 0 [old_star_id] => 0 [old_type] => [subtitle] => [connection] => [tdr_special_tag] => [media] => Array ( [images] => Array ( [0] => Array ( [id] => 507074 [media_type] => image [description] => [filename] => autobuz_viitor_53635400.jpg [datedir] => 201605 [upload_date] => 2016-05-25 12:54:46 [preview] => [source] => [ingallery] => 1 [am_description] => [promo] => 0 [link] => http://www.dcnews.ro/foto_507074__506513.html ) ) ) ) 1
Anunț surprinzător, făcut de soțul unei mari actrițe

25 mai, 12:05

Array ( [id] => 506507 [title] => Anunț surprinzător, făcut de soțul unei mari actrițe [supratitle] => [description] =>

O mare actriţă americană a anilor '70 şi '80 a murit la data de 31 decembrie 2015, însă decesul a fost anunţat de soţul ei abia marţi, 24 mai, la aproape cinci luni de la tragedie. 

[title_homepage] => Anunț surprinzător, făcut de soțul unei mari actrițe [description_homepage] => [title_rss] => [description_rss] => [title_tpu] => [content] =>

Beth Howland, actrița care a devenit faimoasă după ce a dat viaţă personajului Vera Louise Gorman, în sitcomul "Alice", ce a rulat la finalul anilor '70, a murit în ultima zi a anului trecut, la vârsta de 74 de ani, scrie realitatea.net.

Cauza morții a fost cancerul pulmonar. 

Anunțul că actrița a murit a fost făcut abia ieri, de către soțul ei, actorul Charles Kimbrough.

El a precizat că soția sa nu a dorit ca lumea să afle imediat de vestea morţii.

[allow_comments] => 0 [keywords] => [source] => [author] => [author_id] => 20 [old_id] => 0 [old_entity_id] => 0 [editor] => 20 [reporter] => 0 [gplusid] => [date_published] => 2016-05-25 12:05:39 [date_updated] => 2016-05-25 12:05:39 [date_in] => 0000-00-00 00:00:00 [date_out] => 0000-00-00 00:00:00 [video_files] => 0 [audio_files] => 0 [image_files] => 2 [other_files] => 0 [article_status] => 3 [article_main_type] => 0 [article_type] => standard [summary] => [custom_article_type] => [slug] => anun-surprinzator-facut-de-so-ul-unei-mari-actri-e [meta_info] => [old_show_id] => 0 [old_star_id] => 0 [old_type] => [subtitle] => [connection] => [tdr_special_tag] => [media] => Array ( [images] => Array ( [0] => Array ( [id] => 507067 [media_type] => image [description] => Beth Howland, în centru [filename] => 25howland_alt_master768_32183000.jpg [datedir] => 201605 [upload_date] => 2016-05-25 12:01:55 [preview] => [source] => [ingallery] => 1 [am_description] => [promo] => 0 [link] => http://www.dcnews.ro/foto_507067_beth-howland--in-centru_506507.html ) ) ) ) 1
Sfârșitul tragic al unei tinere de 16 ani: Știam că e ceva în neregulă!

25 mai, 09:50

Array ( [id] => 506491 [title] => Sfârșitul tragic al unei tinere de 16 ani: Știam că e ceva în neregulă! [supratitle] => [description] =>

Izzy Gentry, o tânără de 16 ani din Anglia, a postat un mesaj cutremurător pe Twitter cu două zile înainte de a deceda.

[title_homepage] => Sfârșitul tragic al unei tinere de 16 ani: Știam că e ceva în neregulă! [description_homepage] => [title_rss] => [description_rss] => [title_tpu] => [content] =>

Tânăra învăța pentru examene când l-a un moment dat a început să o doară capul. Durerea nu s-a oprit așa că fata a fost luată cu ambulanța și dus la spital, scrie Daily Mail.

"Lol. Știam că e ceva în neregulă, dar nu mă așteptam să fiu dusă la spital cu ambulanța", a scris tânăra pe Twitter.

După două zile Izzy a murit. Medicii au diagnosticat-o cu meningită.

[allow_comments] => 0 [keywords] => [source] => [author] => [author_id] => 9 [old_id] => 0 [old_entity_id] => 0 [editor] => 9 [reporter] => 0 [gplusid] => [date_published] => 2016-05-25 09:50:48 [date_updated] => 2016-05-25 09:50:48 [date_in] => 0000-00-00 00:00:00 [date_out] => 0000-00-00 00:00:00 [video_files] => 0 [audio_files] => 0 [image_files] => 1 [other_files] => 0 [article_status] => 3 [article_main_type] => 0 [article_type] => standard [summary] => [custom_article_type] => [slug] => sfar-itul-tragic-al-unei-tinere-de-16-ani-tiam-ca-e-ceva-in-neregula [meta_info] => [old_show_id] => 0 [old_star_id] => 0 [old_type] => [subtitle] => [connection] => [tdr_special_tag] => [media] => Array ( [images] => Array ( [0] => Array ( [id] => 507052 [media_type] => image [description] => [filename] => tanara_3_10334800.jpg [datedir] => 201605 [upload_date] => 2016-05-25 09:48:22 [preview] => [source] => [ingallery] => 1 [am_description] => [promo] => 0 [link] => http://www.dcnews.ro/foto_507052__506491.html ) ) ) ) 1

TOP STIRI CELE MAI...

antena3.ro

comunicate de presa

Designed by PROGRAPHICS

Studiul de Audienta si Trafic Internet