Nicolicea, despre Ponta: A trăit "ca un aurolac" la Paris

eugen-nicolicea
eugen-nicolicea

Liderul PSD Victor Ponta i-a ironizat marţi pe cei de la UNPR, deputatul Eugen Nicolicea replicându-i la rândul său  că social-democratul a trăit ca un "aurolac" la Paris, dormind în gară şi spălându-se în fântânile arteziene.

Schimbul de replici Ponta-uneperişti a fost provocat de o afirmaţie a liderului PSD făcută către Emil Boc. " Ați pronunţat des cuvântul interes naţional, mi-aţi stârnit fiori, m-am gandit că veţi deveni şi dvs. migrator politic către partidul interesului național, alături de oameni care au votat întodeauna pentru interes naţional: Şerban Mihăilescu, Culiţă Tărâță, Eugen Nicolicea. Eu aș vrea să rămâneţi la PDL", a spus Ponta. Replica UNPR nu a întârziat.

Astfel la tribună a venit Eugen Nicolicea. "Deputaţii progresişti...", a început el, titulatura de "progresişti" provocând răsete în sală. După câteva momente, Nicolicea şi-a reluat discursul. “Grupul progresist susţine această reorganizare a Guvernului pentru că într-adevăr este de interes naţional , iar ceea ce faceţi dumneavostră opunându-vă prin toate miljolacele, arată că nu susţineţi interesul naţional”, a spus Eugen Nicolicea.

Nicolicea a răspuns şi atacurilor venite din partea lui Victor Ponta. “Cu privire la laudele adresate de domnul Ponta am să-i fac şi eu câteva laude. A reuşit performanţa să chiulească de la şedinţe (...) cel puţin un mandat şi, totodată, să ia diurna de deplasare şi banii cuveniţi de ca şi cum ar fi prezent. Aceasta se numeşte ubicuitate şi anume caracteristica unui om de a fi în mai multe locuri simultan. De aceeaşi proprietate s-a bucurat domnul Ponta când dădea interviuri la Cotroceni în timp ce cartela lui vota liniştit , adică fura, cum spunea domnul Ponta, potrivit propriilor cuvinte . Şi aţi reuşit să ne faceţi de râsul Europei pentru că în momentul în care francezii făceau pe unii păduchioşi şi că au fost prin legiunea străină argumentele lor erau din blogul domnului Ponta care spune că a dus o viaţă de aurolac la Paris, dormind în gară, spălându-se în fântânile arteziene şi trăind din banii din cărucioarele din gară”, a spus acesta ironic despre preşedintele PSD, scrie newsin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel