Zonele în care au aselenizat misiunile Apollo, protejate prin lege

Apollo 16 a fost a zecea misiune umană din programul Apollo
Apollo 16 a fost a zecea misiune umană din programul Apollo

Conservarea zonelor istorice în care au aselenizat astronauţii americani care au participat la misiunile Apollo va fi asigurată prin lege, conform unui articol publicat marţi de site-ul Space.com.

Statele Unite ale Americii au introdus prima lege din istorie care le obligă pe companiile americane dar şi pe oricare alte entităţi ce vor colabora cu NASA la noi misiuni pe Lună să nu se atingă de obiectele rămase în urmă după misiunile Apollo, care au dus primele echipaje umane pe Lună în urmă cu jumătate de secol.

Legea, denumită "One Small Step to Protect Human Heritage in Space Act" ("Legea un pas mic pentru protejarea moştenirii umane în spaţiu"), a intrat în vigoare de la 31 decembrie.

"Am susţinut de mult timp necesitatea protejării artefactelor provenite din misiunile Apollo, care sunt încărcate de valoare culturală, istorică şi ştiinţifică şi sunt importante nu doar pentru SUA, dar şi pentru întreaga omenire", a declarat Eddie Bernice Johnson, preşedintele Comisiei parlamentare americane pentru Ştiinţă, Spaţiu şi Tehnologie. "Este important ca NASA şi Statele Unite să deschidă drumul spre un comportament responsabil în spaţiu, iar această legislaţie pentru conservarea moştenirii umanităţii în spaţiu este, în sine, un mic pas în punerea în aplicare a acestui leadership", a adăugat el.

Ce spune legea



Noua lege impune pentru NASA să se asigure că viitoarele misiuni selenare pe care le va conduce vor respecta un set de "bune practici" şi recomandări formulate încă din 2011 "pentru protecţia şi conservarea valorii ştiinţifice şi istorice a artefactelor selenare aparţinând Guvernului SUA". Recomandările, care până la 31 decembrie nu erau obligatorii, se referă la traiectoriile pe care trebuie să se înscrie modulele spaţiale care coboară pe suprafaţa Lunii şi definesc "zone cu acces restricţionat" pentru a evita deranjarea (cu intenţie sau fără) a zonelor în care au aselenizat misiunile Apollo - şase astfel de misiuni au coborât până pe suprafaţa Lunii în perioada 1969 - 1972, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel