Zece companii sunt interesate de preluarea unei participaţii la aeroportul internaţional din Atena

Agenţia pentru privatizarea participaţiilor statului din Grecia a anunţat marţi că un număr de zece investitori şi-au exprimat interesul în preluarea unei participaţii de 30% din acţiunile aeroportului internaţional din Atena, transmite Reuters. 

Statul grec deţine o participaţie de 55% din acţiunile aeroportului internaţional din Atena, în timp ce firma germană AviAlliance GmbH, controlat de fondul de pensii canadian PSP Investments, are un pachet de 40%, iar restul este deţinut de grupul grec Copelouzos. Termenul limită până la care părţile interesate trebuiau să depună ofertele preliminare a expirat la ora 15:00 GMT.

Potrivit Agenţiei pentru privatizare din Grecia, oferte au fost depuse de firmele ADP Groupe, APG Asset Management, AviAlliance GmbH, Vinci Airports, Ferrovial international SE, First State Investments, Global Infrastructure Partners, precum şi de trei consorţii: unul compus din Ardian Infrastructure Fund S.C.A., Sicar and Ardian Infrastructure Fund V B S.C.S. SICAV - RAIF, altul compus din KKR şi EGIS şi un al treilea compus din MEIF 6 Attic Investment, RAFFLES INFRA HOLDING şi Chengdong Investment Corporation. Aeroportul internaţional din Atena este o poartă de intrare în Europa pentru persoanele care vin din Orientul Mijlociu şi totodată o companie foarte profitabilă de la demararea operaţiunilor în 2001.

Anul trecut, Aeroportul internaţional din Atena a gestionat 24 milioane de pasageri, în creştere cu 11% în ritm anual, şi a generat venituri de 496 milioane euro. Noul Guvern conservator de la Atena a promis că va accelera privatizările, o condiţie cheie inclusă în programul convenit de Grecia cu creditorii săi, în ideea de a atrage investiţii şi a stimula creşterea economică, într-o ţară care începe să îşi revină după mai mulţi ani de criză, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel