X FACTOR 2021. Răzvan și Dani îi vor surprinde pe toți

X Factor 2021
X Factor 2021

Începe emisiunea „X Factor”.

Concurenți de excepție încep să se dezvăluie începând de luni seară, la Antena 1, în cel de-al zecelea sezon X Factor, iar jurații vor afla ce grupe vor primi. Suprizele se țin lanț atât pentru jurați, cât și pentru cei de acasă, care vor avea parte în această săptămână de o dublă premieră - astăzi și vineri -, de la ora 20.30, la Antena 1! 

Prezentatorii Răzvan și Dani au pregătite o mulțime de surprize, iar o parte dintre ele vor începe să se dezvăluie chiar din această seară. Prima ediție X Factor din acest sezon va fi deschisă cu un moment artistic legendar susținut de Andrada Precup, Dragoș Moldovan, Lorelai Bratu, Jeni Ion, Anamaria German și Vlad Negoiță, însă acesta este doar începutul. 

„În fiecare zi de audiții am avut parte de câte un moment special, în afara concursului, e vorba de niște oameni extrem de speciali pe care nu îi vezi toată ziua la televizor, dar merită să fie văzuți! De la Corul Madrigal și până la moment de hard rock, am trecut prin toate stările! Sigur, inclusiv stări foarte amuzante, la care nu te poți opri din râs, mai ales alături de Ștefan Bănică. Când ne pornim noi doi, e greu să ne mai oprească cineva. Dar au fost și momente emoționante, până la lacrimi chiar, depinde și de încărcătura pe care o aduce persoana de pe scenă, de cât de special a fost momentul”, a spus Delia.

Tot în această seară, de la 20.30, la Antena 1, cei patru jurați vor afla grupurile ale căror mentori vor fi. Ce concurenți vor alege și care vor fi strategiile alese de cei patru jurați, cei de acasă pot afla începând de astăzi, de la ora 20.30, în prima ediție X Factor din acest sezon. 

Pe parcursul celui de-al zecelea sezon, fanii X Factor vor avea ocazia să își exprime preferințele față de concurenți chiar în timpul reprezentației acestora, prin intermediul aplicației Antena 1. La finalul fiecărei prestații, cei de acasă vor putea vedea pe Antena 1 rezultatul interacțiunilor și vor afla, astfel, dacă au fost sau pe aceeași lungime de undă cu jurații X Factor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel