X Factor 2018. Carla’s Dreams, cea mai frumoasă declarație

Una dintre cele mai emoționante seri a dat naștere și unora dintre cele mai frumoase declarații ale juraților Delia, Ștefan Bănică, Horia Brenciu și Carla’s Dreams.

"Sunt super fericită! Nici nu îmi imaginam că o să ajung aici, cel mai teamă îmi e să nu mă fac de râs!", a mărturisit Angelina Ilie încă de la început. În ciuda faptului că și-ar fi dorit să participe la "X Factor", Angelina susține că s-a trezit pur și simplu înscrisă, dar nu bănuiește cine ar fi putut face asta. Emoțiile care i-au făcut vocea să tremure, i-au făcut însă pe jurați să o oprească la jumătatea piesei. "Din cauza emoțiilor îți scazi potențialul cu cel puțin 40%, dar tu poți cânta!", i-a spus Ștefan Bănică. La rândul său, Carla's Dreams, a rugat-o să facă o pauză și să își imagineze că nimic nu mai poate salva prestația sa. Resemnată, Angelina și-a acceptat soarta doar pentru ca apoi să fie luată prin surprindere de Carla's Dreams, care i-a cerut să cânte încă o dată. "Acesta a fost un moment, iar Carla's Dreams a fost un băiat deștept! Angelina era alt om, avea nevoie pur și simplu de încredere!", a spus la final Ștefan Bănică, în timp ce colegul său i-a făcut acesteia cel mai frumos compliment: "Dacă cineva ar dori vreodată să îmi dedice această piesă, mi-aș dori ca tu să fii cea care o cântă!". Cu trei de DA și multe încurajări, Angelina a trecut în etapa următoare.

După o primă apariție la "iUmor", Daniel l-a luat pe amicul său Mădălin, alături de care formează trupa Mindfuck, și au decis să urce pe scena "X Factor" cu un singur gând: "Vii la o competiție ca să câștigi!". Dacă vor și câștiga, rămâne de văzut, dar cert este că cei doi băieți au obținut voturile necesare pentru a trece în etapa următoare. "Sunteți primul grup în stilistica aceasta, căruia să îi dau un DA", a spus Carla's Dreams, iar ceilalți colegi ai săi au fost de acord că cei doi rapperi au fost suficient de convingători. "Au fost cei mai credibili, din punctul meu de vedere", a spus și Delia. "O să fie cel mai cool an din istoria acestui show! Dacă tu le devii mentor acestor oameni, pot să câștige X Factor!", i-a spus Mihai Bendeac lui Horia Brenciu.

La doar 24 de ani, Mihai Mitițescu a făcut parte din trupa Lala Band, iar în ultimii ani s-a dedicat vieții de familie. "Eram conștient că orice lucru se termină, iar eu am ales să mearg pe drumul meu. Am devenit tatăl unei fetițe de care sunt foarte mândru, iar viața de familie e cea mai frumoasă! Îmi place să schimb scutece, să îi fac băiță, să o scot la plimbare și nu mi se pare greu", a povestit Mihai, care însă nu a uitat de pasiunea sa pentru muzică. "Sunt un om care arde și vreau să intru pe scenă!", a mai spus acesta. "Eu îmi asum în totalitate afirmația că tu ai un viitor frumos la X Factor 2018!", a spus Carla's Dreams, iar în ciuda unor remarci făcute vizavi de interpretarea sa, Mihai Mitițescu a primit toate voturile juraților pentru a trece în etapa următoare.

Alți concurenți

Julia Alexis, are 27 de ani și vine din Nashille, Tennesse, chiar dacă a fost născută în București. Julia a fost adoptată când era bebeluș de o familie din SUA, care venise, la vremea respectivă, în România tocmai pentru că văzuse la tv un reportaj despre orfelinatele din țara noastră. Revenirea Juliei în România a fost una cu dublu motiv: participarea la X Factor, dar și dorința de a-și cunoaște mama naturală. "Știu că mama mea avea numai 16 ani atunci când m-a născut, nu avea bani și cred că a fost fericită când a aflat că sunt ok și am fost bine îngrijită", mărturisește Julia.

Tânăra, care cântă la pian de la vârsta de patru ani, a interpretetat pe scena "X Factor" o piesă scrisă de ea, având ca temă adopțiile. "Când am scris cântecul ăsta nu mi-am imaginat că-l voi cânta chiar în România. S-au întâmplat foarte multe lucruri de când l-am scris și acum simt că are chiar mai mult sens", a spus Julia, foarte emoționată. La fel de emoționați, atât de povestea ei, cât și de interpretare, au fost și jurații, care i-au oferit trei voturi pentru ca Julia să treacă în etapa următoare.

Eric Arendt are 14 ani și de 4 ani s-a mutat în Stuttgart cu părinții lui. Deși are o vârstă fragedă, el a participat deja la mai multe concursuri importante, însă supriza vieții sale a fost momentul în care a primit un mesaj video de încurajare din partea lui Robbie Williams, înainte de a interpreta piesa acestuia "Let me entertain you", pe scena unui mare talent-show din Germania. "De câte ori îl ascult mi se face pielea de găină. Nici acum nu-mi vine să cred. Este idolul meu și visez să ajung și eu un cântăreț cunoscut", a dezvăluit Eric Arendt, care obținut trei de DA după ce seara trecută a interpretat aceeași piesă și pe scena "X Factor".

Lavinia Dalea o bibliotecară în vârstă de 34 de ani din Reșița, a reușit să atragă toată simpatia juraților, chiar dacă interpretarea sa a primit un singur vot, din partea lui Ștefan Bănică. "Eu aproape m-am îndrăgostit. E o ființă foarte simpatică. Mi-a plăcut atitudinea", a mărturisit Carla's Dreams, chiar dacă Lavinia a mărturisit că nu a spus nimănui despre participarea sa la show și a venit singură, neștiind ce vor spune cunoscuții săi.

Irina Drăgoi, în vârstă de 31 de ani, este interpretă de muzică populară, dar pentru apariția sa la "X Factor, a ales să cânte o piesă a cântăreței Adele, "Someone Like you". Ghidată de pasiunea pentru muzică, dar și de un vis pe care l-a interpretat ca fiind un semn, Irina a decis să se înscrie la casting. "L-am visat pe Bănică, mă juriza. Am mai avut în viața mea visuri premonitorii, așa că m-am uitat când sunt preselecțiile și am zis că trebuie să fiu aici", a spus aceasta. Din păcate, schimbarea de stil muzical nu i-a ieșit perfect, astfel că jurații i-au dat doar două voturi pozitive.

Cătălina Zoescu, o bucureșteancă de 30 de ani, care cântă de șapte ani la evenimente private și în pub-uri a fost însă mai norocoasă. Chiar dacă interpretarea ei a fost considerată de jurați ușor învechită, aceasta a fost corectă, iar Cătălina a primit primit trei voturi pozitive și are șanse să treacă în etapa următoare.

"Cred că X Factor mi-ar demonstra că trebuie să am mai multă încredere în mine pe plan muzical", a fost motivul pentru care Isabela Pampărău a decis să se înscrie la casting. Aceasta în condițiile în care după ce în trecut a câștigat sezonul patru al emisiunii "Next Star", succesul ei a venit cu prețul pierderii unor prieteni și cu multe replici răutăcioase la adresa ei. "Ești minunată, iar cei care au comentat sunt surzi, nu se poate!", a spus Delia. "Copiii aceștia trebuie ajutați pentru că ei citesc pe undeva comentarii și sunt afectați, din păcate!", a mai spus jurata, care împreună cu ceilalți trei colegi ai săi i-au oferit Isabelei 4 voturi pozitive.

Radu Rică Spînu este un român stabilit de 14 ani în Spania și membru al Academiei de Muzică de doi ani. "E important să pot să cânt și să pot să transmit ceva, mai ales că la o astfel de audiție poți să fii... amețit", a spus acesta emoționat. "Eu regret foarte mult, dar trebuie să vă dau un NU", i-a spus Carla's Dreams, iar Spînu a primit doar un vot al Deliei, în ciuda faptului că toți cei patru jurați au fost cuceriți de acesta. "Dacă exista un concurs de oameni, Rică avea patru de DA. Dacă era un concurs de cine e cel mai respectuos, cald, modest, Rică avea 100 de DA!", a spus emoționat și Horia Brenciu.

La doar 18 ani, Ana Maria Tilici a venit singură la "X Factor", în timp ce mama sa a rămas acasă alături de frățiorul său în vârstă de doar 1 an și opt luni. "Aș vrea ca totul să iasă bine, de aceea am emoții să nu greșesc cu nimic", a spus Ana Maria, care a fost la un pas de a se răzgândi pe drumul spre audiții. "Ai făcut foarte bine că ai luat microbuzul și ai venit aici! Bravo!", i-a spus direct Horia Brenciu. Ana a reușit în doar câteva minute să primească cele patru voturi ale juraților, dar și o lecție importantă: să nu se mai abată din drumul ei în muzică.

Vincenzo Vollaro, din Napoli, și-a învins anxietatea pentru a venit în România la "X Factor", chiar dacă povestea sa nu este una simplă. După ce familia sa a fost jefuită sub amenințarea armei, Vincenzo a rămas bântuit de o nesiguranță, iar în plus, Vincenzo a primit un nou șoc la prima sa apariție în fața unui juriu muzical: a slăbit 28 de kilograme după ce i s-a spus că este prea "rotunjor". Iar dacă pentru prestația sa a reușit să își adune curajul, ultimele versuri i-au adus și lacrimi în ochi. "Bravo, cred că ne vom mai vedea!", i-a spus Delia, iar Vincenzo a primit toate cele patru voturi ale juraților.

Cristian Catan, din Chișinău, nu este doar un admirator al lui Carla's Dreams, ci a făcut și figurație în unul dintre videoclipurile juratului, iar pentru participarea sa la "X Factor" a ales să cânte o piesă compusă de el. "Mă inspiră să scriu multe lucruri, în primul rând dragostea, îți permită să capeți metafore, alegorii", a spus Cristian, care a reușit să își asigure voturile juraților. "Ritmul acesta prinde foarte bine la public, e foarte proaspăt", a apreciat Delia.

Ultima ediție de audiții

"X Factor" continuă săptămâna aceasta și vineri, de la ora 20.00, la Antena 1, cu ultima ediție de audiții a celui de-al optulea sezon „X Factor". Din luna noiembrie, în fiecare vineri, de la 20:00, Antena 1 va difuza urmatoarea etapã a show-ului – Bootcamp-ul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel