Volkswagen exclude concedieri la fabricile din Germania, până în 2029

Volkswagen nu va face, până în 2029, concedieri la brandul său de bază, care produce automobile, în niciuna din fabricile sale din Germania, în pofida programului de reducere a costurilor, a dat asigurări Bernd Osterloh, şeful sindicatului VW, transmit DPA şi Reuters. 

'În urma implementării programului de reducere a costurilor, sunt excluse concedieri în următorii zece ani', a declarat Bernd Osterloh la sediul central al producătorului auto german din Wolfsburg. Vor dispărea până la 4.000 de locuri de muncă în sectorul administrativ, ca parte a recentului program anunţat pentru reducerea costurilor, a anunţat VW. Compania vrea să creeze noi poziţii, inclusiv 2.000 de noi locuri de muncă în sectorul electronic şi software.

Volkswagen a anunţat miercuri că va investi până la patru miliarde de euro până în 2023 pentru digitalizarea administraţiei şi a producţiei. Investiţia vine pe fondul accelerării planurilor de a produce cât mai multe vehicule electrice, după scandalul emisiilor (Dieselgate). Cel mai mare producător auto european, care include şi brandurile Skoda, SEAT, Audi şi Porsche, vrea ca până în 2028 să aibă aproximativ 70 de modele exclusiv electrice. În următorii zece ani, compania ar urma să producă 22 de milioane de vehicule electrice, faţă de obiectivul iniţial de 15 milioane de unităţi. Cele 12 branduri ale grupului Volkswagen au vândut anul trecut 10,8 milioane de vehicule pe plan global. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel