Vocea Rusiei, despre Rusofobii români și ”Mesia” republicană

Al doilea eveniment a avut loc în timpul întâlnirii dintre Barack Obama şi Dmitri Medvedev, în cadrul căreia, preşedintele Statelor Unite, uitând că microfonul este deschis, l-a rugat pe preşedintele Federaţiei Ruse „să-i transmită lui Vladimir” că, după alegeri, liderul american va avea posibilitatea să manifeste mai multă flexibilitate în problemele legate de sistemul de apărare antirachetă.Pentru a înţelege reacţia multor analişti români la aceste cuvinte trebuie să se ţină cont că o anumită parte a comunităţii de experţi români tinde să fetişizeze sistemul de apărare antirachetă. În sistemul lor de coordonate şi înţelegere a ordinii mondiale, prezenţa elementelor scutului antirachetă pe teritoriul României este aproape un talisman magic, care protejează această ţară de toate necazurile şi, îndeosebi, de Principalul Necaz din Răsărit, anume de presupusele tentative ale Rusiei de a include România în sfera sa de influenţă. Ideea că mult doritele elemente ale apărării antirachetă reprezintă un motiv de a transforma România în ţinta prioritară pentru rachetele nucleare ruseşti ori nu ajunge la creierele spălate bine de propaganda americană, ori din ea sunt extrase cu succes poveştile că scutul antirachetă protejează inclusiv România. Deşi orice specialist competent înţelege că scutul antirachetă îi protejează tocmai pe americani.În acest context este limpede şi logic faptul că actuala elită românească, care şi aşa este „produsul” politicii est-europene a preşedintelui Bush, nu-l iubeşte pe Barack Obama şi îi doreşte înfrângerea. Dragostea vibrantă faţă de republicani provine dintr-o înţelegere eronată a problemelor cu care se confruntă acum Statele Unite. Pentru analiştii, politicienii şi experţii care s-au obişnuit să trăiască în epoca Pax Americana, adică în perioada în care se părea că hegemonia Americii va fi veşnică, este foarte greu să înţeleagă că stăpânii lor de peste ocean se confruntă cu o criză sistemică, nu cu o criză de conducere.Multor rusofobi est-europeni li se pare că Obama „s-a înclinat” în faţa comunităţii mondiale şi, în primul rând, a Rusiei. Aceşti experţi şi politicieni cred în mod sincer că venirea la Casa Albă a lui Mitt Romney va reprezenta momentul revenirii pe arena mondială a „adevăratei Americi, aşa cum a fost în perioada aflării la putere a lui George Bush, adică agresivă, intransigentă şi radicală. Din punctul de vedere al elitei politice româneşti, începerea unui nou Război Rece promite câştiguri concrete şi o atenţie sporită din partea Washingtonului. La baza acestui scenariu se află credinţa că „puternicul lider” Mitt Romney va putea printr-un efort de voinţă magic să aducă înapoi epoca prosperităţii americane şi a dominaţiei pe arena internaţională. Coşmarul acestor elite constă în următorul scenariu: America condusă de Obama va folosi toate forţele pentru descurajarea Chinei, iar Europa sfâşiată de probleme interne va lăsa ţinutul său estic la dispoziţia Rusiei. Ideea că se poate nu doar intra în conflict cu Rusia, ci şi coopera, pur şi simplu nu le vine în minte generaţilor de politicieni care au crescut în condiţii de propagandă antirusească permanentă. Judecând după felul în care presa românească s-a bucurat de înfrângerea lui Obama în prima rundă a dezbaterilor televizate, este uşor de închipuit cât de greu va fi pe viitor să se normalizeze relaţiile ruso-române. Guvernul lui Victor Ponta pare mai adecvat din punct de vedere al atitudinii faţă de fantomele Războiului Rece, însă mulţi dintre susţinătorii lui suferă de sindromul „căutării ţarului cel bun”, iar ţarul este căutat tocmai la Casa Albă. Unii oficiali din Departamentul de Stat american l-au sprijinit pe preşedintele Traian Băsescu în lupta politică cu Guvernul, aruncând concomitent în coşul de gunoi voturile a 7,4 milioane de alegători români, care au votat pentru demiterea preşedintelui. Pentru unii adversari ai lui Băsescu, acest amestec grosolan a avut un efect de trezire la realitate, însă mulţi au decis că, dacă administraţia lui Obama este nedreaptă, înseamnă că administraţia lui Romney va fi în mod obligatoriu mai bună. Chintesenţa „logicii” tuturor segmentelor elitei politice este expusă perfect în formula unui analist politic local: „America are dreptate chiar şi atunci când greşeşte”. Rămâne deschisă întrebarea cum va putea Rusia să coexiste cu state conduse de oameni care împărtăşesc astfel de convingeri.”